TSK

TSK · Isaia 28:13

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Să devină masa o cursă înaintea lor și [ceea ce ar fi fost ]pentru[ bunăstarea lor], [să le fie] o capcană.

Îngraşă inima acestui popor şi îngreunează-le urechile şi închide-le ochii, ca să nu vadă cu ochii lor şi să nu audă cu urechile lor şi să nu înţeleagă cu inima lor şi să se întoarcă şi să fie vindecaţi.

Şi mulţi dintre ei se vor poticni şi vor cădea şi vor fi frânţi şi vor fi prinşi în capcană şi vor fi luaţi.

Și povara DOMNULUI să nu o mai amintiți; căci cuvântul fiecărui om va fi povara lui, pentru că voi ați pervertit cuvintele Dumnezeului cel viu, ale DOMNULUI oștirilor Dumnezeul nostru.

Osea 8:12 TSK

I-am scris lucrurile măreţe ale legii mele, [dar] erau socotite ca un lucru străin.

Și oricine va cădea peste această piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea, îl va spulbera.

Pentru unii, [suntem] aroma morții pentru moarte; iar pentru ceilalți, aroma vieții pentru viață. Și cine [este] suficient pentru acestea?

Precum și în toate epistolele [sale] a vorbit în ele despre acestea; în ele sunt unele lucruri greu de înțeles, pe care cei ce sunt neînvățați și nestatornici le pervertesc, cum [fac] și cu celelalte scripturi, spre propria lor nimicire.