TSK

TSK · Isaia 29:22

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Și Iosua a spus întregului popor: Astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: Părinții voștri, Terah, tatăl lui Avraam și tatăl lui Nahor, au locuit în vechime dincolo de râu și au servit altor dumnezei.

Dar tu, Israel, [eşti ]servitorul meu, Iacob, cel pe care l-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul meu.

¶ Aminteşte-ţi acestea, Iacobe şi Israele, fiindcă tu [eşti ]servitorul meu, eu te-am format; tu [eşti ]servitorul meu, Israele, nu vei fi uitat de mine.

În DOMNUL va fi declarată dreaptă şi se va glorifica toată sămânţa lui Israel.

¶ Astfel spune DOMNUL, Răscumpărătorul lui Israel [şi][ ]Cel Sfânt al său, celui pe care omul îl dispreţuieşte, celui pe care naţiunea îl detestă, unui servitor al conducătorilor: Împăraţi vor vedea şi se vor ridica, prinţi de asemenea se vor închina, datorită DOMNULUI care este credincios [şi][ ]Celui Sfânt al lui Israel, iar el te va alege pe tine.

De aceea răscumpăraţii DOMNULUI se vor întoarce şi vor veni cu cântare în Sion; şi bucurie veşnică [va fi] peste capul lor, vor căpăta veselie şi bucurie, [iar ]tristeţea şi jelirea vor fugi.

Ridică-te, străluceşte, căci lumina ta a venit şi gloria DOMNULUI a răsărit peste tine.

Fără îndoială tu [eşti ]tatăl nostru, deşi [dacă] Avraam nu știe despre noi şi Israel nu ne recunoaşte, tu, DOAMNE, [eşti ]tatăl nostru, răscumpărătorul nostru; numele tău [este ]din veşnicie.

¶ De aceea nu te teme, tu, servitorul meu Iacob, spune DOMNUL; nici nu te descuraja, Israele, pentru că, iată, te voi salva de departe, [pe tine] și pe sămânța ta din țara captivității lor; și Iacob se va întoarce și se va odihni și va fi liniștit, și nimeni nu [îl] va înspăimânta.

Nu ai luat aminte la ceea ce acest popor a vorbit, spunând: Cele două familii pe care DOMNUL le-a ales, le-a lepădat el? Astfel, ei au disprețuit pe poporul meu, ca ei să nu mai fie o națiune înaintea lor.

Și păgânii vor cunoaște că eu, DOMNUL, sfințesc pe Israel, când sanctuarul meu va fi în mijlocul lor pentru totdeauna.

Ioel 2:27 TSK

Şi veţi cunoaşte că [sunt] în mijlocul lui Israel şi [că] eu [sunt] DOMNUL Dumnezeul vostru şi niciun altul; şi poporul meu nu se va ruşina niciodată.

¶ Spun atunci: S-au poticnit ca să cadă? Nicidecum. Ci prin căderea lor salvarea[ a venit] la neamuri, ca să îi provoace la gelozie;

Și cântau o cântare nouă, spunând: Tu ești demn să iei cartea și să deschizi sigiliile acesteia, pentru că ai fost înjunghiat și ne-ai răscumpărat lui Dumnezeu prin sângele tău, din fiecare rasă și limbă și popor și națiune;