Legea DOMNULUI [este] desăvârșită, convertind sufletul; mărturia DOMNULUI [este] sigură, înțelepțind pe cel simplu.
TSK
TSK · Isaia 35:8
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Bun și integru [este] DOMNUL; de aceea [îi] va învăța pe păcătoși pe cale.
Dar cărarea celor drepți [este ]ca[ ]lumina strălucitoare, care strălucește tot mai mult până în ziua desăvârșită.
Oricine [este] simplu, să se abată aici; [și] celui ce îi lipsește înțelegere îi spune:
Şi va fi un drum mare pentru rămăşiţa poporului său care va rămâne din Asiria, aşa cum i-a fost lui Israel în ziua urcării lui din ţara Egiptului.
Şi urechile tale vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: Aceasta [este ]calea, umblaţi în ea, când vă întoarceţi la dreapta şi când vă întoarceţi la stânga.
¶ Vocea celui ce strigă în pustiu: Pregătiţi calea DOMNULUI, faceţi în pustie un drum mare [şi] drept pentru Dumnezeul nostru.
Iată, voi face un lucru nou; acum se va ivi; să nu cunoaşteţi voi aceasta? Voi face o cale în pustiu [şi][ ]râuri în locul secetos.
Trezeşte-te, trezeşte-te; îmbracă-ţi tăria, Sioane; îmbracă-te cu hainele tale frumoase, Ierusalime, cetate sfântă, fiindcă de acum înainte nu vor mai veni în tine cei necircumcişi şi necuraţi.
Şi va spune: Înălţaţi, înălţaţi, pregătiţi calea, îndepărtaţi piatra de poticnire din calea poporului meu.
¶ Treceţi, treceţi pe porţi; pregătiţi calea poporului; înălţaţi, înălţaţi drumul mare; scoateţi pietrele; ridicaţi un steag pentru popor.
Așază-ți semne pe cale, fă-ți grămezi înalte; îndreaptă-ți inima spre drumul cel mare, drumul [pe care] ai mers: întoarce-te din nou, fecioară a lui Israel, întoarce-te din nou la aceste cetăți ale tale.
În acele zile și în acel timp, spune DOMNUL, copiii lui Israel vor veni, ei și copiii lui Iuda împreună, mergând și plângând; ei vor merge și vor căuta pe DOMNUL Dumnezeul lor.
Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Niciun străin, necircumcis în inimă, nici necircumcis în carne, să nu intre în sanctuarul meu, din toți străinii câți [se vor afla] între copiii lui Israel.
În acea zi va fi pe clopoţeii cailor: SFINŢENIE DOMNULUI; şi oalele din casa DOMNULUI vor fi ca vasele adânci înaintea altarului.
Intrați pe poarta cea strâmtă, pentru că largă [este] poarta și lată [este] calea care duce la nimicire și mulți sunt cei ce intră pe ea.
Isus i-a spus: Eu sunt calea și adevărul și viața: nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine.
Fiindcă Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăție, ci la sfințire.
¶ Fiindcă harul lui Dumnezeu care aduce salvarea s-a arătat tuturor oamenilor,
Urmăriți pacea cu toți [oamenii] și sfințenia, fără care nimeni nu va vedea pe Domnul;
Dar voi [sunteți] generație aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor deosebit, ca să arătați laudele celui ce v-a chemat din întuneric în lumina lui minunată;
Dar voi aveți o ungere de la Cel Sfânt și cunoașteți toate lucrurile.
De aceea sunt ei înaintea tronului lui Dumnezeu și îi[ ]servesc zi și noapte în templul său; și cel ce șade pe tron va locui printre ei.