Pentru că ei [sunt] servitorii mei, pe care i-am scos afară din țara Egiptului, nu vor fi vânduți ca robi.
TSK
TSK · Isaia 41:8
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Totuşi DOMNUL a avut desfătare în părinţii tăi ca să îi iubească şi a ales sămânţa lor după ei, [adică ]pe voi, mai mult decât toate popoarele, ca în această zi.
Voi, sămânță a lui Israel, servitorul lui, copii ai lui Iacob, aleșii lui.
Binecuvântată [este] națiunea al cărei Dumnezeu [este] DOMNUL; [și] poporul [pe care] l-a ales pentru moștenirea sa.
Căci și-a amintit promisiunea sa sfântă [și] de Avraam servitorul său.
Și a dat țara lor ca moștenire; că a lui milă [dăinuiește] pentru totdeauna.
De aceea astfel spune DOMNUL, care a răscumpărat pe Avraam, referitor la casa lui Iacob: Iacob nu va fi acum ruşinat, nici nu-i va păli acum faţa.
Voi [sunteţi ]martorii mei, spune DOMNUL, şi servitorul meu pe care l-am ales, ca să mă cunoaşteţi şi să mă credeţi şi să înţelegeţi că eu [sunt ]el: Înaintea mea nu a fost format niciun Dumnezeu, nici nu va fi după mine.
¶ Aminteşte-ţi acestea, Iacobe şi Israele, fiindcă tu [eşti ]servitorul meu, eu te-am format; tu [eşti ]servitorul meu, Israele, nu vei fi uitat de mine.
Daţi-mi ascultare, Iacob şi Israel, cei[ ]chemaţi ai mei; eu [sunt ]el; eu [sunt ]cel dintâi, şi cel de pe urmă.
Priviţi la Avraam tatăl vostru şi la Sara [care ]v-a născut, fiindcă l-am chemat doar pe el şi l-am binecuvântat şi l-am înmulţit.
Nu ai luat aminte la ceea ce acest popor a vorbit, spunând: Cele două familii pe care DOMNUL le-a ales, le-a lepădat el? Astfel, ei au disprețuit pe poporul meu, ca ei să nu mai fie o națiune înaintea lor.
I-au răspuns: Noi suntem sămânța lui Avraam și nu am fost robi niciodată nimănui; cum spui tu: Veți fi făcuți liberi?
Și [să fie ]tatăl circumciziei nu doar celor din circumcizie, ci și celor ce umblă în pașii acelei credințe a tatălui nostru Avraam, pe care[ o avea ]fiind [încă] necircumcis.
Atunci pentru ce [este] legea? Ea a fost adăugată din cauza încălcărilor [de lege], până să vină sămânța căreia i se făcuse promisiunea, dată prin îngeri în mâna unui mijlocitor.
Și a fost împlinită scriptura care spune: Avraam l-a crezut pe Dumnezeu și aceasta i s-a atribuit pentru dreptate; și a fost numit prietenul lui Dumnezeu.