1 D e s-ar preface în ape, capul meu, și o fântână de lacrimi, ochii mei, ca să plâng zi și noapte pentru cei uciși ai fiicei poporului meu!
2 De aș fi avut în pustie un loc de găzduire pentru călători; ca să las pe poporul meu și să plec de la ei! Pentru că ei toți [sunt] adulteri, o adunare de oameni perfizi.
3 Și ei își încordează limbile, arcul lor de minciuni; dar nu sunt viteji pentru adevărul de pe pământ, pentru că merg din rău în rău și nu mă cunosc, spune DOMNUL.
4 Luați bine seama, fiecare la aproapele său, și să nu vă încredeți în niciun frate, pentru că fiecare frate va piedica mult și fiecare prieten va umbla cu defăimări.
5 Și fiecare va înșela pe aproapele său și nu va vorbi adevărul; și-au învățat limba să vorbească minciuni [și] se obosesc ca să facă nelegiuire.
6 Locuința ta [este] în mijlocul înșelăciunii; prin înșelăciune ei refuză să mă cunoască, spune DOMNUL.
7 De aceea astfel spune DOMNUL oștirilor: Iată, îi voi topi și îi voi încerca, pentru că ce [altceva aș putea] face pentru fiica poporului meu?
8 Limba lor [este] [precum ]o săgeată trasă, vorbește înșelăciune; [unul ]vorbește pașnic cu gura lui aproapelui său, dar în inima lui el își întinde cursa.
9 Să nu îi cercetez eu pentru acestea? spune DOMNUL; să nu fie sufletul meu răzbunat pe o națiune ca aceasta?
10 Pentru munți voi ridica plânset și bocet; și o plângere pentru locuințele pustiei, deoarece sunt arse de tot, încât nimeni nu poate trece prin [ele]; nici nu se poate auzi vocea vitelor; deopotrivă pasărea cerurilor și fiara au fugit; s-au dus.
11 Și eu voi face Ierusalimul ruine [și] o vizuină de dragoni; și voi face cetățile lui Iuda un pustiu, fără vreun locuitor.
12 ¶ Cine [este] omul înțelept, ca să înțeleagă aceasta? Și [cui ]i-a vorbit gura DOMNULUI, ca să vestească aceasta, pentru ce a pierit țara [și ]a ars ca o pustie, încât nimeni nu trece prin ea?
13 Și DOMNUL spune: Deoarece ei au părăsit legea mea pe care am pus-o înaintea lor, și nu au ascultat de vocea mea, nici nu au umblat în aceasta;
14 Ci au umblat după închipuirea inimii lor proprii și după Baali precum i-au învățat părinții lor;
15 De aceea astfel spune DOMNUL oștirilor, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi hrăni acest popor cu pelin și le voi da să bea apă cu fiere.
16 Îi voi împrăștia printre păgâni, pe care nici ei nici părinții lor nu i-au cunoscut; și voi trimite o sabie după ei, până îi voi fi mistuit.
17 Astfel spune DOMNUL oștirilor: Luați aminte și chemați femeile care jelesc, și ele să vină; și trimiteți după [femei] iscusite, și ele să vină;
18 Și să se grăbească ele și să înalțe un bocet pentru noi, ca [din] ochii noștri să curgă lacrimi și [din] pleoapele noastre să țâșnească ape.
19 Fiindcă o voce de jale se aude din Sion: Cum suntem prădați! Suntem foarte încurcați, deoarece am părăsit țara, deoarece locuințele noastre [ne-]au lepădat.
20 Totuși ascultați cuvântul DOMNULUI, voi femeilor, și să primească urechea voastră cuvântul gurii lui și învățați-le pe fiicele voastre bocetul și fiecare, pe vecina ei, plângerea.
21 Pentru că moartea s-a urcat prin ferestrele noastre [și ]a intrat în palatele noastre, pentru a-i stârpi pe copiii de afară [și] pe tinerii de pe străzi.
22 Vorbește: Astfel spune DOMNUL: Chiar trupurile moarte ale oamenilor vor cădea ca balega pe câmpul deschis și ca snopul după secerător și nimeni nu [le ]va aduna.
23 ¶ Astfel spune DOMNUL: Să nu se laude înțeleptul cu înțelepciunea lui, nici cel puternic să nu se fălească cu puterea lui, bogatul să nu se fălească în bogățiile lui;
24 Ci cel ce se fălește să se fălească cu aceasta: că înțelege și că mă cunoaște, că eu [sunt] DOMNUL, care lucrez cu bunătate iubitoare, [care fac] judecată și dreptate pe pământ, pentru că în acestea mă desfătez, spune DOMNUL.
25 Iată, vin zilele, spune DOMNUL, că [îi] voi pedepsi pe [toți] cei circumciși împreună cu cei necircumciși;
26 Egiptul și Iuda și Edom și copiii lui Amon și Moab și toți [cei] din cele mai îndepărtate colțuri, care locuiesc în pustie, pentru că toate [aceste ]națiuni [sunt] necircumcise și toată casa lui Israel [este] necircumcisă în inimă.