Inima mea să fie desăvârșită în statutele tale, ca să nu mă rușinez.
TSK
TSK · Ioan 3:21
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima; încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile;
¶ DOAMNE, tu vei rândui pace pentru noi; căci de asemenea ai lucrat toate faptele noastre în noi.
Isus a văzut pe Natanael venind la el și a spus despre el: Iată, cu adevărat un israelit în care nu este vicleșug!
Rămâneți în mine și eu în voi. Așa cum mlădița nu poate aduce rod de la ea însăși, decât dacă rămâne în viță, tot așa nici voi, decât dacă rămâneți în mine.
Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; și harul lui [dăruit] mie nu a fost în zadar, ci am muncit mult mai mult decât ei toți; totuși nu eu, ci harul lui Dumnezeu, care a fost cu mine.
Dar rodul Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credința,
(Fiindcă rodul Duhului [este] în toată bunătatea și [în ]dreptate și [în] adevăr),
Fiindcă Dumnezeu este cel care lucrează în voi, deopotrivă a voi și a face după buna [lui] plăcere.
Să vă desăvârșească în fiecare lucrare bună, pentru a face voia lui, lucrând în voi ce este plăcut înaintea lui, prin Isus Cristos, căruia [fie] gloria pentru totdeauna și întotdeauna. Amin.
Și în afară de aceasta, dându-vă toată silința, adăugați credinței voastre virtutea; și la virtute, cunoașterea;
Dar ungerea, pe care ați primit-o de la el, rămâne în voi și nu aveți nevoie ca cineva să vă învețe; dar așa cum aceeași ungere vă învață despre toate și este adevăr și nu este minciună și chiar așa cum v-a învățat ea, veți rămâne în el.
Oricine va mărturisi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu rămâne în el și el în Dumnezeu.
Și îngerului bisericii din Sardes, scrie-[i]: Acestea le spune cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu și cele șapte stele: Știu faptele tale,[ ]că ai numele că trăiești și ești mort.