Şi să ne ridicăm şi să urcăm la Betel; şi voi face acolo un altar lui Dumnezeu, care mi-a răspuns în ziua strâmtorării mele şi a fost cu mine în calea pe care am mers.
TSK
TSK · Iona 2:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și nu vă abateți, pentru că [atunci ați merge ]după [lucruri ]deșarte, care nu folosesc, nici nu eliberează, pentru că acestea [sunt] deșertăciune.
Te vei ruga lui și el te va asculta și îți vei împlini promisiunile.
Dar salvarea celor drepți [este] a DOMNULUI, [el este] puterea lor în timpul tulburării.
Oricine oferă laudă mă glorifică; și celui ce [își] rânduiește purtarea îi voi arăta salvarea lui Dumnezeu.
Dumnezeul nostru [este] Dumnezeul salvării; și lui DUMNEZEU Domnul [îi aparțin] ieșirile din moarte.
Ție îți voi aduce sacrificiul de mulțumire și voi chema numele DOMNULUI.
[Dar ]Israel va fi salvat în DOMNUL cu o salvare veşnică, voi nu veţi fi ruşinaţi, nici încurcaţi pentru totdeauna şi întotdeauna.
Luaţi cu voi cuvinte şi întoarceţi-vă la DOMNUL; spuneţi-i: Înlătură toată nelegiuirea şi primeşte-[ne] cu har; astfel vom aduce din nou viţeii buzelor noastre.
Nici nu este salvare în nimeni altul; fiindcă nu este niciun alt nume sub cer, dat printre oameni, prin care trebuie să fim salvați.
De aceea prin el să oferim tot timpul sacrificiul laudei către Dumnezeu, care este rodul buzelor [noastre],[ ]aducând mulțumiri numelui său.