Dar măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă; și preotul să ardă totul pe altar, [pentru a fi] un sacrificiu ars, ofrandă făcută prin foc, de o aromă dulce DOMNULUI.
TSK
TSK · Levitic 2:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și să își ia din el o mână plină de făină, din darul de mâncare și din untdelemnul ei, și toată tămâia care [este] deasupra darului de mâncare și să ardă pe altar, [ca] aromă dulce, amintirea lui, [adusă] DOMNULUI.
Și-au deschis gura împotriva mea, [ca] un leu care sfâșie și răcnește.
¶ Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului meu şi împotriva omului [care] [este] tovarăşul meu, spune DOMNUL oştirilor; loveşte păstorul, şi oile vor fi împrăştiate; şi eu îmi voi întoarce mâna asupra micuţilor.
De aceea vă implor, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre un sacrificiu viu, sfânt, plăcut lui Dumnezeu[, aceasta este ]servirea voastră logică.
Și umblați în dragoste, precum și Cristos ne-a iubit și s-a dat pe sine însuși ofrandă pentru noi și sacrificiu lui Dumnezeu pentru aromă bine mirositoare.
Dar am totul și abund; sunt îndestulat, primind prin Epafrodit cele[ ce au fost trimise] de la voi, o aromă a mirosului dulce, un sacrificiu acceptat, plăcut lui Dumnezeu.