Şi Iosif a adus pe Iacob, tatăl său, şi l-a pus înaintea lui Faraon; şi Iacob a binecuvântat pe Faraon.
TSK
TSK · Luca 2:34
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și Aaron și-a ridicat mâna spre popor și l-a binecuvântat și a coborât de la aducerea ofrandei pentru păcat și [de la] ofranda arsă și [de la] ofrandele de pace.
Pentru că zelul casei tale m-a mâncat; și ocările celor ce te-au ocărât au căzut peste mine.
Iată, eu şi copiii pe care DOMNUL mi i-a dat, [suntem ]pentru [a fi ]însemne şi minuni în Israel, de la DOMNUL oştirilor care locuieşte în muntele Sion.
Fiul omului a venit mâncând și bând și ei spun: Iată, un om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Totuși, înțelepciunea este justificată prin copiii ei.
Și oricine va cădea peste această piatră, va fi zdrobit; dar peste oricine va cădea, îl va spulbera.
Și spunând: Tu care distrugi templul și [îl] zidești în trei zile, salvează-te pe tine însuți. Dacă ești tu Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce.
Fiindcă oricine practică răul urăște lumina și nu vine la lumină, ca nu cumva să i se mustre faptele;
Atunci iudeii au răspuns și i-au zis: Nu spunem noi bine că ești samaritean și că ai drac?
De aceea toată casa lui Israel să știe cu siguranță, că Dumnezeu l-a făcut pe acest Isus pe care voi l-ați crucificat, deopotrivă Domn și Cristos.
Împărații pământului s-au ridicat în picioare și conducătorii s-au adunat împreună împotriva Domnului și împotriva Cristosului său.
Dar Saul, suflând amenințări și măcel împotriva discipolilor Domnului, s-a dus la marele preot,
Și, negăsindu-i, au târât pe Iason și pe unii frați la magistrații cetății, strigând: Aceștia care au răscolit lumea au venit și aici;
Dar considerăm cuvenit să auzim de la tine ce gândești; fiindcă în legătură cu această partidă, ne este bine cunoscut că pretutindeni se vorbește împotrivă.
Dar noi predicăm pe Cristos crucificat; pentru iudei poticnire iar pentru greci nebunie;
Fiindcă acest Melchisedec, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului cel preaînalt, [cel] care a întâlnit pe Avraam întorcându-se de la măcelul împăraților și l-a binecuvântat,
De aceea și noi, fiind încercuiți cu un nor așa de mare de martori, să lăsăm deoparte fiecare greutate și păcatul care [ne] copleșește așa de ușor și să alergăm cu răbdare cursa care este pusă înaintea noastră,
Dacă sunteți ocărâți pentru numele lui Cristos, fericiți [sunteți], pentru că duhul gloriei și al lui Dumnezeu se odihnește peste voi; din partea lor este vorbit de rău dar din partea voastră este glorificat.