TSK

TSK · Mica 5:7

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Doctrina mea să picure ca ploaia, vorbirea mea să cadă ca roua, ca ploaia măruntă peste verdeaţa proaspătă şi ca ploile peste iarbă,

El va coborî ca ploaia peste iarba cosită, ca ploile [ce] adapă pământul.

Până când duhul va fi turnat de sus peste noi şi pustiul va fi un câmp roditor şi câmpul roditor socotit ca pădure.

Căci aşa[ ]cum coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se întoarce acolo, ci udă pământul şi îl face să încolţească şi să înmugurească, pentru a da sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă,

Sunt printre deșertăciunile neamurilor [vreunii] care pot să dea ploaie? Sau pot cerurile să dea averse de ploi? Nu [ești] [tu] acela, DOAMNE Dumnezeul nostru? De aceea noi te vom aștepta, pentru că tu ai făcut toate acestea.

Totuși, iată, va fi lăsată în el o rămășiță care va fi scoasă, [deopotrivă] fii și fiice; iată, ei vor ieși la voi și voi veți vedea calea lor și facerile lor; și veți fi mângâiați referitor la răul pe care l-am adus asupra Ierusalimului, [da], referitor la tot ce am adus asupra lui.

Osea 6:3 TSK

Atunci vom cunoaşte, [dacă] urmărim a cunoaşte pe DOMNUL; ieşirea lui este pregătită ca dimineaţa; şi el va veni la noi ca ploaia, ca ploaia târzie [şi] timpurie pentru pământ.

Ioel 2:32 TSK

Şi se va întâmpla, [că ]oricine va chema numele DOMNULUI va fi eliberat, pentru că în muntele Sionului şi în Ierusalim va fi eliberare, precum a spus DOMNUL, şi în rămăşiţa pe care DOMNUL o va chema.

Mica 2:12 TSK

Eu îi voi aduna negreșit pe toți ai tăi, Iacobe; eu voi strânge negreșit rămășița lui Israel; eu îi voi pune împreună ca oile lui Boțra, ca turma în mijlocul staulului ei, ei vor face zgomot mare din cauza [mulțimii] oamenilor.

Mica 5:3 TSK

De aceea el va renunța la ei, până când cea care [este în] travaliu a născut: atunci rămășița fraților lui se va întoarce la copiii lui Israel.

Rămăşiţa lui Israel nu va face nelegiuire, nici nu va vorbi minciuni; nici nu se va găsi în gura lor o limbă înşelătoare, pentru că ei se vor hrăni şi se vor culca şi nimeni nu [îi] va înspăimânta.

¶ Şi se va întâmpla în acea zi, [că] ape vii vor ieşi din Ierusalim: jumătate din ele spre marea de est şi jumătate din ele spre marea de vest; vara şi iarna va fi aceasta.

Dar Domnul i-a spus: Du-te; fiindcă el este un vas ales pentru mine, să poarte numele meu înaintea neamurilor și a împăraților și a fiilor lui Israel.

Atunci Pavel și Barnaba au vorbit cutezător și au spus: Era necesar ca întâi să vă fie vorbit vouă cuvântul lui Dumnezeu; dar, văzând [că] îl dați la o parte și vă judecați nedemni de viața veșnică, iată, ne întoarcem la neamuri.

¶ Ce vom spune atunci? Că neamurile, care nu urmăreau dreptatea, au ajuns la dreptate, adică dreptatea care este din credință;

Așadar, tot astfel și în timpul de acum este o rămășiță conform alegerii harului.

Prin puterea semnelor și minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu; încât, de la Ierusalim și în jur, până în Iliria, eu am predicat pe deplin evanghelia lui Cristos.