Fidela / Romani / الأصحاح 12
Fidela · الأصحاح 12
1 D e aceea vă implor, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să prezentați trupurile voastre un sacrificiu viu, sfânt, plăcut lui Dumnezeu[, aceasta este ]servirea voastră logică.
2 Și nu vă conformați acestei lumi; ci fiți transformați prin înnoirea minții voastre, pentru a deosebi care [este] voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.
3 ¶ Fiindcă prin harul care îmi este dat, spun fiecăruia care este printre voi, să nu gândească mai măreț decât ar trebui să gândească; ci să gândească cumpătat, așa cum Dumnezeu a împărțit fiecăruia măsura credinței.
4 Fiindcă așa cum într-un [singur] trup avem [mai] multe membre, dar nu toate membrele au același serviciu,
5 Tot așa [și] noi, [fiind] mulți, suntem un trup în Cristos și fiecare [suntem ]membre unii altora.
6 Având așadar daruri care diferă conform harului care ne este dat; fie profeție, [să profețim] conform cu măsura credinței;
7 Sau serviciu, în servire; sau cel ce învață [pe alții], în învățătură;
8 Sau cel ce îndeamnă, în îndemnare; cel ce dă, în simplitate; cel ce conduce, cu sârguință; cel ce arată milă, cu bucurie;
9 ¶ Dragostea [să fie] neprefăcută. Detestați ceea ce este rău; lipiți-vă de bine.
10 Iubiți-vă unii pe alții cu dragoste frățească, în onoare dând întâietate altuia.
11 Nu leneși în muncă; fervenți în duh; servind Domnului;
12 Bucurându-vă în speranță; răbdând în necaz; continuând stăruitor în rugăciune;
13 Luând parte la nevoile sfinților; urmărind ospitalitatea.
14 Binecuvântați pe cei ce vă persecută; binecuvântați și nu blestemați.
15 Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng.
16 [Fiți ]cu aceeași minte unii pentru alții. Nu gândiți lucruri înalte, ci coborâți la cei înjosiți. Nu fiți înțelepți în îngâmfările voastre.
17 Nu răsplătiți nimănui rău pentru rău. Îngrijiți-vă de lucruri oneste înaintea tuturor oamenilor.
18 Dacă este posibil, cât ține de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.
19 Preaiubiților, nu vă răzbunați, ci dați loc furiei, fiindcă este scris: Răzbunarea [este] a mea; eu voi răsplăti, spune Domnul.
20 De aceea dacă flămânzește dușmanul tău, dă-i să mănânce; dacă însetează, dă-i să bea; căci făcând astfel, vei îngrămădi cărbuni de foc pe capul lui.
21 Nu fi învins de rău, ci învinge răul prin bine.