Dumnezeu nu [este] om ca să mintă; nici fiu al omului ca să se pocăiască; a spus el și nu va face, sau a vorbit și nu va împlini?
TSK
TSK · Tit 1:2
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Din eternitate am fost înălțată, de la început, înainte de a fi pământul.
Și aceștia vor merge în pedeapsă veșnică; dar cei drepți în viață eternă.
Și [care] să nu primească cumva însutit acum în acest timp, case și frați și surori și mame și copii și pământuri, cu persecuții; și în lumea ce vine, viață eternă.
Cercetați scripturile, pentru că voi gândiți că în ele aveți viață eternă; și ele sunt cele care aduc mărturie despre mine.
Atunci Simon Petru i-a răspuns: Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne.
Așa cum i-ai dat putere peste toată făptura, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care i i-ai dat.
Lui Dumnezeu îi sunt cunoscute toate faptele lui, de la începutul lumii.
Celor care prin răbdare stăruitoare în facerea binelui caută glorie și onoare și nemurire, viață eternă;
Și răbdarea, experiență; iar experiența, speranță;
Fiindcă plata păcatului [este] moartea; dar darul lui Dumnezeu [este ]viața eternă prin Isus Cristos Domnul nostru.
Cărora a voit Dumnezeu să le facă cunoscut care [sunt] bogățiile gloriei acestui mister printre neamuri, care este Cristos în voi, speranța gloriei;
Dar noi, care suntem ai zilei, să fim cumpătați, îmbrăcându-ne cu platoșa credinței și a dragostei, și drept coif, speranța salvării.
Strângându-și o temelie bună pentru timpul ce vine, ca să apuce viața eternă.
Care ne-a salvat și [ne-]a chemat cu o chemare sfântă, nu conform faptelor noastre, ci conform cu propriul lui scop și har, care ne-a fost dat în Cristos Isus, înainte ca lumea să înceapă,
Dacă nu credem, [totuși] [el] rămâne credincios; nu se poate nega pe sine însuși.
În toate arătându-te un model pentru fapte bune; în doctrină, [arătând] incoruptibilitate, seriozitate, sinceritate,
Pentru ca, fiind declarați drepți prin harul său, să fim făcuți moștenitori conform cu speranța vieții eterne.
¶ Binecuvântat [fie] Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care conform milei sale abundente ne-a născut din nou la o speranță vie prin învierea lui Isus Cristos dintre morți,
Și aceasta este promisiunea pe care el ne-a promis-o: viața eternă.
Și aceasta este mărturia, că Dumnezeu ne-a dat viață eternă și această viață este în Fiul său.
Păziţi-vă în dragostea lui Dumnezeu, aşteptând mila Domnului nostru Isus Cristos pentru viaţă eternă.
¶ Fiara pe care ai văzut-o era și nu este; și se va ridica din groapa fără fund și va merge în pieire; și se vor minuna cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu au fost scrise în cartea vieții de la întemeierea lumii, când ei privesc fiara care era și nu este, și totuși este.