TSK

TSK · Geneza 22:12

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Back to passage

Avraam a răspuns: ,,Îmi ziceam că, fără îndoială, nu -i nici o frică de Dumnezeu în ţara aceasta, şi că au să mă omoare din pricina nevestei mele.

pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orînduirile Mele, şi legile Mele.``

Moise a zis poporului: ,,Nu vă spăimîntaţi; căci Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare, şi ca să aveţi frica Lui înaintea ochilor voştri, pentru ca să nu păcătuiţi.``

Samuel a zis: ,,Îi plac Domnului mai mult arderile de tot şi jertfele decît ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decît jertfele, şi păzirea cuvîntului Său face mai mult decît grăsimea berbecilor.

Iov 5:19 TSK

De şase ori te va izbăvi din necaz, şi de şapte ori nu te va atinge răul.

Căci Domnul cunoaşte calea celor neprihăniţi, dar calea păcătoşilor duce la pieire.

Cine este omul, care se teme de Domnul? Aceluia Domnul îi arată calea pe care trebuie s'o aleagă.

Frica Domnului este începutul înţelepciunii; toţi cei ce o păzesc, au o minte sănătoasă, şi slava Lui ţine în veci.

Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.

Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.

Voi încheia cu ei un legămînt vecinic, că nu Mă voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.

Dar pentru voi, cari vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi supt aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd.

Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine.

Şi ori şi cine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit, şi va moşteni viaţa vecinică.

Biserica se bucura de pace în toată Iudea, Galilea şi Samaria, se întărea sufleteşte, şi umbla în frica Domnului; şi, cu ajutorul Duhului Sfînt, se înmulţea.

El, care n'a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L -a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?

Pentrucă, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avîndu-se în vedere ce are cineva, nu ce n'are.

Fiindcă am primit dar o împărăţie, care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţămitori, şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică;

Avraam, părintele nostru, n'a fost el socotit neprihănit prin fapte, cînd a adus pe fiul său Isaac jertfă pe altar?

Şi din scaunul de domnie a ieşit un glas, care zicea: ,,Lăudaţi pe Dumnezeul nostru, toţi robii Lui, voi cari vă temeţi de El, mici şi mari!``