Şi voi binecuvânta pe cei ce te binecuvântează şi voi blestema pe cel ce te blestemă şi în tine toate familiile pământului vor fi binecuvântate.
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 13:32
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Şi voi înmulţi sămânţa ta ca stelele cerului şi voi da seminţei tale toate aceste ţări; şi în sămânţa ta toate naţiunile pământului vor fi binecuvântate.
¶ DOMNUL Dumnezeul tău îţi va ridica un Profet din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, asemenea mie, lui să îi daţi ascultare;
Căci un copil ni s-a născut, un fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul lui şi îi va fi pus numele Minunat, Sfătuitor, Dumnezeul puternic, Tatăl veşnic, Prinţul Păcii.
¶ O, Sion, care aduci veşti bune, ridică-te la muntele înalt; Ierusalime, care aduci veşti bune, înalţă-ţi vocea cu tărie; înalţ-[o, ]nu te teme; spune cetăţilor din Iuda: Iată-l pe Dumnezeul vostru!
¶ Cât de frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care anunţă pace; care aduce veştile bune ale [facerii] binelui, care rosteşte salvarea; care spune Sionului: Dumnezeul tău domneşte!
Iată, vin zilele, spune DOMNUL, când îi voi ridica lui David un Lăstar al Dreptății și un Împărat va domni și va prospera și va face judecată și dreptate pe pământ.
Șaptezeci de săptămâni sunt hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale sfinte, pentru a sfârși fărădelegea și pentru a pune capăt păcatelor și pentru a face împăcare pentru nelegiuire și pentru a aduce dreptatea veșnică și pentru a sigila viziunea și profeția și pentru a unge pe cel Preasfânt.
Și voi clătina toate națiunile și dorința tuturor națiunilor va veni, și voi umple casa aceasta cu glorie, spune DOMNUL oștirilor.
¶ Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului, iată, Împăratul tău vine la tine; el [este] drept şi având salvare; umil şi călărind pe o măgăriţă şi un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
¶ Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului meu şi împotriva omului [care] [este] tovarăşul meu, spune DOMNUL oştirilor; loveşte păstorul, şi oile vor fi împrăştiate; şi eu îmi voi întoarce mâna asupra micuţilor.
Dar vouă, care vă temeţi de numele meu, vi se va ridica Soarele dreptăţii cu vindecare în aripile lui; şi veţi merge înainte şi veţi creşte ca viţeii din staul.
A ajutat pe servitorul său Israel, în amintirea milei [sale];
Și îngerul le-a spus: Nu vă temeți; căci, iată, vă aduc veștile bune ale marii bucurii care va fi pentru tot poporul.
Și în fiecare zi, în templu și în fiecare casă, nu încetau să [îi] învețe și să îl predice pe Isus Cristos.
Și acum stau în picioare și sunt judecat pentru speranța promisiunii făcute de Dumnezeu părinților noștri;
Care sunt israeliți, cărora [le aparține ]adopția și gloria și legămintele și darea legii și serviciul [lui Dumnezeu] și promisiunile;
Iar promisiunile au fost făcute lui Avraam și seminței lui. El nu spune: Și semințelor, ca despre multe, ci ca despre una: Și seminței tale, care este Cristos.