Şi Faraon a spus servitorilor săi: Putem noi găsi [un astfel de om] cum [este] acesta, un bărbat în care [este] Duhul lui Dumnezeu?
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 6:3
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Și DOMNUL i-a spus lui Moise: Ia-ți pe Iosua, fiul lui Nun, un bărbat în care [este] duhul și așază-ți mâna peste el;
Am spus: Zilele să vorbească și mulțimea de ani să învețe înțelepciune.
Şi duh de judecată pentru cel ce şade la judecată şi tărie pentru cei ce împing bătălia înapoi la poartă.
Dar voi, să nu fiți numiți Rabi; fiindcă unul este Stăpânul vostru, Cristos; și voi toți sunteți frați.
Și toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, cum le dădea Duhul să vorbească clar.
Când au aflat frații, l-au coborât la Cezareea și l-au trimis mai departe la Tars.
Pe când serveau ei Domnului și posteau, Duhul Sfânt a spus: Puneți-mi deoparte deopotrivă pe Barnaba și Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.
Care avea o mărturie bună de la frații care erau în Listra și Iconia.
Fiindcă unuia îi este dat, prin Duhul, cuvântul înțelepciunii; și altuia cuvântul cunoașterii, prin același Duh;
Și nu numai, dar a și fost ales de biserici să călătorească cu noi cu acest har, care este administrat de noi spre gloria aceluiași Domn și [ca o dovadă] a minții voastre binevoitoare;
Mai mult, el trebuie să aibă o bună mărturie de la cei de afară, ca nu cumva să cadă în ocară și [în] cursa diavolului.
Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere.
Noi știm că am trecut din moarte la viață, pentru că iubim pe frați. Cine nu iubește pe fratele [său], rămâne în moarte.