Fiindcă cine [este acela], ca noi, din toată făptura, care a auzit vocea Dumnezeului cel viu vorbind din mijlocul focului, şi a trăit?
TSK
TSK · Daniel 6:26
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Servitorul tău a ucis și pe leu și pe urs; și acest filistean necircumcis va fi ca unul dintre ei, pentru că a ocărât armatele Dumnezeului cel viu.
Artaxerxes, împărat al împăraţilor, către Ezra preotul, un scrib al legii Dumnezeului cerului, [pace] desăvârşită în acest timp.
DOMNUL șade peste potop; da, DOMNUL șade Împărat pentru totdeauna.
DOMNUL domnește; să tremure popoarele; el șade [între] heruvimi; să se cutremure pământul.
Pentru a face cunoscute fiilor oamenilor faptele lui puternice și maiestatea glorioasă a împărăției sale.
Nu se va sfârşi mărirea domniei şi păcii [lui, ]peste tronul lui David şi peste împărăţia sa, pentru a o rândui şi a o întemeia cu judecată şi cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oştirilor va face aceasta.
Dar DOMNUL [este] adevăratul Dumnezeu, el [este] Dumnezeul cel viu și un împărat veșnic; la furia lui pământul se va cutremura și națiunile nu vor fi în stare să suporte indignarea lui.
De aceea dau o hotărâre: Ca fiecare popor, națiune și limbă, care vorbește ceva greșit împotriva Dumnezeului lui Șadrac, Meșac și Abednego, să fie tăiat în bucăți, iar casele lor să fie făcute morman de balegă; deoarece nu este alt Dumnezeu care poate elibera în acest fel.
¶ Și la sfârșitul zilelor eu, Nebucadnețar, mi-am ridicat ochii spre cer și înțelegerea mi s-a întors și am binecuvântat pe cel Preaînalt și l-am lăudat și l-am onorat pe cel ce trăiește pentru totdeauna, a cărui domnie [este ]o domnie veșnică și împărăția lui [este] din generație în generație;
Și i s-a dat domnie și glorie și o împărăție, ca toate popoarele, națiunile și limbile să îl servească; domnia lui [este ]o domnie veșnică, ce nu va trece și împărăția sa [una ]care nu va fi distrusă.
Totuşi numărul copiilor lui Israel va fi ca nisipul mării, care nu se poate măsura nici număra; şi se va întâmpla [că,] în locul unde li s-a spus: Voi nu [sunteţi] poporul meu, [acolo] li se va spune: [Sunteţi] fiii Dumnezeului cel viu.
Și nu ne duce pe noi în ispită, ci scapă-ne de rău, pentru că a ta este împărăția și puterea și gloria pentru totdeauna. Amin.
Ci vă voi avertiza dinainte de cine să vă temeți: Temeți-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în iad; da, vă spun: Temeți-vă de el.
Și se va întâmpla [că] în locul unde li se spunea: Voi nu [sunteți] poporul meu; acolo vor fi chemați fiii Dumnezeului cel viu.
În același fel, Dumnezeu, cu atât mai mult voind să arate moștenitorilor promisiunii neschimbarea sfatului său, [l]-a confirmat printr-un jurământ,
Fiecare dar bun și fiecare dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la care nu este schimbare, nici umbră de întoarcere.
Și cele patru ființe vii au spus: Amin. Și cei douăzeci [și] patru de bătrâni au căzut jos și se închinau celui ce trăiește pentru totdeauna și întotdeauna.