[Chiar dacă] ar urla apele sale [și] ar fi în clocot, [chiar dacă] munții s-ar zgudui cu umflarea lor. Selah.
TSK
TSK · Luca 21:25
Treasury of Scripture Knowledge references in Fidela.
Şi în acea zi ei vor urla împotriva lor ca urletul mării; şi dacă [cineva] priveşte spre ţară, iată, întuneric [şi ]întristare, şi lumina este întunecată în cerurile acesteia.
De aceea voi scutura cerurile şi pământul se va clinti din locul său, în furia DOMNULUI oştirilor şi în ziua mâniei lui înverşunate.
Atunci luna va fi încurcată şi soarele ruşinat, când DOMNUL oştirilor va domni în muntele Sion şi în Ierusalim şi glorios înaintea bătrânilor lui.
Am privit pământul și, iată, era fără formă și gol; și cerurile, nici ele nu [aveau ]lumină.
Și în acel timp Mihail se va ridica, marele prinț care stă în picioare pentru copiii poporului tău; și va fi un timp de necaz, cum nu a mai fost de când a fost vreo națiune până la acel timp; și în acel timp poporul tău va fi eliberat, fiecare ce va fi găsit scris în carte.
Și se va întâmpla în acea zi, spune Domnul DUMNEZEU, că voi face ca soarele să apună la amiază și voi întuneca pământul în plină zi;
¶ Imediat după necazul acelor zile, soarele va fi întunecat și luna nu își va da lumina și stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor vor fi clătinate;
¶ Dar în acele zile, după acel necaz, soarele se va întuneca și luna nu își va da lumina ei.
¶ Și când a venit ora șase, s-a făcut întuneric peste toată țara până la ora nouă.
¶ Dar ziua Domnului va veni ca un hoț în noapte; în acea [zi] cerurile vor trece cu zgomot mare, iar elementele se vor topi cu căldură mare; de asemenea pământul și faptele care sunt pe el vor fi arse în întregime.
Și am văzut un mare tron alb și pe cel ce ședea pe el, de la fața lui au fugit pământul și cerul; și loc nu s-a găsit pentru ele.