TSK

TSK · Faptele Apostolilor 13:2

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i -a poruncit să ducă chivotul legămîntului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să -I slujească, şi să binecuvînteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l -a făcut pînă în ziua de azi.

A dat Leviţilor sarcina să facă slujba înaintea chivotului Domnului, să chieme, să laude şi să slăvească pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.

Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să -L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.

Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus, şi I-au zis: ,,De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc de loc?``

Dar acest soi de draci nu iese afară decît cu rugăciune şi cu post.``

Luca 10:1 TSK

După aceea Domnul a mai rînduit alţi şaptezeci de ucenici, şi i -a trimes doi cîte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile, pe unde avea să treacă El.

Şi pe cînd se gîndea Petru la vedenia aceea, Duhul i -a zis: ,,Iată că te caută trei oameni;

Atunci, după ce au postit şi s'au rugat, şi-au pus mînile peste ei, şi i-au lăsat să plece.

Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfînt să vestească Cuvîntul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei.

Şi cum vor propovădui, dacă nu sînt trimeşi? După cum este scris: ,Cît de frumoase sînt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia!`

Să nu vă lipsiţi unul pe altul de datoria de soţi, decît doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea; apoi să vă împreunaţi iarăş, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpînirii voastre.

în bătăi, în temniţe, în răscoale, în osteneli, în vegheri, în posturi;

Dar cînd Dumnezeu-care m'a pus deoparte din pîntecele maicii mele, şi m'a chemat prin harul Său, -a găsit cu cale

al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.

şi propovăduitorul şi apostolul lui am fost pus eu-spun adevărul în Hristos, nu mint-ca să învăţ pe Neamuri credinţa şi adevărul.

Şi ce-ai auzit dela mine, în faţa multor marturi, încredinţează la oameni de încredere, cari să fie în stare să înveţe şi pe alţii.

Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu -l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă.