Dar veţi trece Iordanul, şi veţi locui în ţara pe care v'o va da în stăpînire Domnul, Dumnezeul vostru. El vă va da odihnă, dupăce vă va izbăvi de toţi vrăjmaşii voştri cari vă înconjoară, şi veţi locui fără frică.
TSK
TSK · Faptele Apostolilor 9:31
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
În ziua aceea Moabul a fost smerit subt mîna lui Israel. Şi ţara a avut odihnă optzeci de ani.
,,Domnul, Dumnezeul vostru, nu este oare cu voi, şi nu v'a dat El odihnă de toate părţile? Căci a dat în mînile mele pe locuitorii ţării, şi ţara este supusă înaintea Domnului şi înaintea poporului Său.
Înainte de mine, cei dintîi dregători împovărau poporul, şi luau dela el pîne şi vin, afară de cei patruzeci de sicli de argint; chiar şi slujitorii lor apăsau poporul. Eu n'am făcut aşa, din frică de Dumnezeu.
Apoi a zis omului: ,Iată, frica de Domnul, aceasta este înţelepciunea; depărtarea de rău, este pricepere.`
ca să -l linişteşti în zilele nenorocirii, pînă se va săpa groapa celui rău!
Frica Domnului este începutul ştiinţei; dar nebunii nesocotesc înţelepciunea şi învăţătura.
Cine se teme de Domnul are un sprijin tare în El, şi copiii lui au un loc de adăpost la El. -
Să nu-ţi pizmuiască inima pe cei păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul;
În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,,Vor mai veni iarăş popoare şi locuitori dintr'un mare număr de cetăţi.
Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulţea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.
Însă Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.
Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentrucă dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfînt, care ne -a fost dat.
Aşa dar, să urmărim lucrurile, cari duc la pacea şi zidirea noastră.
Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.
Tot aşa şi voi, fiindcă rîvniţi după daruri duhovniceşti, să căutaţi să le aveţi din belşug, în vederea zidirii sufleteşti a Bisericii.
Deci, fiindcă avem astfel de făgăduinţe, prea iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfinţirea pînă la capăt, în frica de Dumnezeu.
De multă vreme voi vă închipuiţi că, vrem să ne apărăm înaintea voastră! Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu în Hristos; şi toate aceste lucruri, le spunem, prea iubiţilor, pentru zidirea voastră.
Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,
pentru desăvîrşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos,
Niciun cuvînt stricat să nu vă iasă din gură; ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie, ca să dea har celor ce -l aud.
Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii,
pentruca astfel să vă purtaţi într'un chip vrednic de Domnul, ca să -I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducînd roade în tot felul de fapte bune, şi crescînd în cunoştinţa lui Dumnezeu:
Şi însuş Domnul nostru Isus Hristos, şi Dumnezeu, Tatăl nostru, care ne -a iubit şi ne -a dat, prin harul Său, o mîngîiere vecinică şi o bună nădejde,
Rămîne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.