TSK

TSK · Daniel 2:39

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Eu zic despre Cir: ,El este păstorul Meu, şi el va împlini toată voia Mea; el va zice despre Ierusalim: ,Să fie zidit iarăş!` Şi despre Templu: ,Să i se pună temeliile!``

Împărţit, înseamnă că împărăţia ta va fi împărţită, şi dată Mezilor şi Perşilor!``

După aceea m'am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete, şi i s'a dat stăpînire.

Am ridicat ochii, m'am uitat, şi iată că într'un rîu stătea un berbece, şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decît celălalt, şi cel mai înalt a crescut cel din urmă.

Ţapul însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui, este cel dintîi împărat.

Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de al patrulea va strînge mai multă bogăţie decît toţi ceilalţi; şi cînd se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei.

Caii cei negri, înhămaţi la unul din cară, s'au îndreptat spre ţara dela miază-noapte, şi cei albi au mers după ei; cei bălţaţi s'au îndreptat spre ţara de miază-zi.