Pe cînd sta Ezra, plîngînd şi cu faţa la pămînt înaintea Casei lui Dumnezeu, şi făcea această rugăciune şi mărturisire, se strînsese la el o mulţime foarte mare de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii, şi poporul vărsa multe lăcrămi.
TSK
TSK · Daniel 9:20
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Dacă te voi uita, Ierusalime, să-şi uite dreapta mea destoinicia ei!
Fiindcă pe pămînt nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.
îi voi aduce la muntele Meu cel sfînt, şi -i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.``
,,Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, cari nu vor tăcea nici odată, nici zi nici noapte! Voi cari aduceţi aminte Domnului de el, nu vă odihniţi de loc!
Şi mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu, ca să -L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.
,,În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămîni am fost în jale.
După ce s'au rugat ei, s'a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s'au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
Căci toţi au păcătuit, şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.
Dacă zicem că n'avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi.
Şi m'a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi -a arătat cetatea sfîntă, Ierusalimul, care se pogora din cer dela Dumnezeu,