Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pămîntului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pămînt; şi oricine mă va găsi, mă va omorî.``
TSK
TSK · Deuteronom 30:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă -L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău.
Moise şi bătrînii lui Israel au dat următoarea poruncă poporului: ,,Păziţi toate poruncile pe cari vi le dau astăzi.
Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.
De aceea S'a aprins Domnul de mînie împotriva acestei ţări, şi a adus peste ea toate blestemurile scrise în cartea aceasta.
Iată, îţi pun azi înainte viaţa şi binele, moartea şi răul.
ascultă -i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău Israel, şi întoarce -i în ţara pe care ai dat -o părinţilor lor!
Dacă vă întoarceţi la Domnul, fraţii voştri şi fiii voştri vor găsi milă la ceice i-au luat robi, şi se vor întoarce în ţară. Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este milostiv şi îndurător, şi nu-Şi va întoarce Faţa dela voi, dacă vă întoarceţi la El.``
Ţineţi minte aceste lucruri, şi fiţi oameni! Veniţi-vă în fire, păcătoşilor.``
Şi cei ce vor scăpa din voi îşi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi robi, pentru că le voi zdrobi inima preacurvară şi necredincioasă, şi ochii cari au curvit după idolii lor. Atunci le va fi scîrbă de ei înşişi, din pricina mişeliilor pe cari le-au făcut, din pricina tuturor urîciunilor lor.
Îi voi risipi printre popoare, şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor, şi se vor întoarce.