Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în ţara pe care a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, că ţi -o va da. Vei stăpîni cetăţi mari şi bune pe cari nu tu le-ai zidit,
TSK
TSK · Deuteronom 32:15
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Domnul a zis lui Moise: ,,Iată, tu vei adormi împreună cu părinţii tăi. Şi poporul acesta se va scula şi va curvi după dumnezeii străini ai ţării în care intră. Pe Mine Mă va părăsi, şi va călca legămîntul Meu, pe care l-am încheiat cu el.
El este Stînca; lucrările Lui sînt desăvîrşite, Căci toate căile Lui sînt drepte; El este un Dumnezeu credincios şi fără nedreptate, El este drept şi curat.
El era împărat în Israel, Cînd se adunau căpeteniile poporului Şi seminţiile lui Israel.
Pentruce călcaţi voi în picioare jertfele Mele şi darurile Mele, cari am poruncit să se facă în locaşul Meu? Şi cum se face că tu cinsteşti pe fiii tăi mai mult decît pe Mine, ca să vă îngrăşaţi din cele dintîi roade luate din toate darurile poporului Meu Israel?``
Cînd s'a întărit Roboam în domnie şi a căpătat putere, a părăsit legea Domnului, şi tot Israelul a părăsit -o împreună cu el.
Totuş, ei s'au răsculat şi s'au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe proorocii Tăi, cari -i rugau ferbinte să se întoarcă la Tine, şi s'au dedat la mari ocări faţă de Tine.
Ei îşi închid inima, au cuvintele semeţe în gură.
Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
Iar Eu îl voi face întîiul născut, cel mai înalt dintre împăraţii pămîntului.
Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.
Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămînţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfîntul lui Israel. I-au întors spatele...
,,Acum, aşa vorbeşte Domnul, care te -a făcut, Iacove, şi Cel ce te -a întocmit, Israele!`` Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.``
Aşa vorbeşte Domnul: ,Ce nelegiuire au găsit părinţii voştri în Mine, de s'au depărtat de Mine, şi au mers după nimicuri şi au ajuns ei înşişi de nimic?
,,Cum să te iert? -zice Domnul-Copiii tăi M'au părăsit, şi jură pe dumnezei cari n'au fiinţă. Şi după ce le-am primit jurămintele, se dedau la preacurvie, şi aleargă cu grămada în casa curvei!
ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, cari s'au depărtat de Mine din pricina tuturor idolilor.`
Dar cînd au dat de păşune, s'au săturat, şi cînd s'au săturat, inima li s'a umflat de mîndrie; de aceea M'au uitat.
Căci inima acestui norod s'a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi-au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu, şi să -i vindec.``