Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m'a trimes la voi`; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?` ce le voi răspunde?``
TSK
TSK · Deuteronom 32:3
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Să-Mi ridici un altar de pămînt, pe care să-ţi aduci arderile-de-tot şi jertfele de mulţămire, oile şi boii. În orice loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine, şi te voi binecuvînta.
Domnul S'a pogorît într'un nor, a stătut acolo lîngă el, şi a rostit Numele Domnului.
şi aţi zis: ,,Iată că Domnul, Dumnezeul nostru, ne -a arătat slava şi mărimea Lui şi noi I-am auzit glasul din mijlocul focului; astăzi, am văzut că Dumnezeu a vorbit unor oameni, şi totuş au rămas vii.
David a binecuvîntat pe Domnul în faţa întregei adunări. El a zis: ,,Binecuvîntat să fii Tu din veac în veac, Doamne, Dumnezeul părintelui nostru Israel!
Acum, Dumnezeul nostru, Te lăudăm, şi prea mărim Numele Tău cel slăvit.
El se bucură neîncetat de Numele Tău, şi se făleşte cu dreptatea Ta.
(O cîntare de laudă a lui David.) Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu, şi voi binecuvînta Numele tău în veci de veci.
Lăudaţi -L pentru isprăvile Lui cele mari, lăudaţi -L, după mărimea Lui nemărginită!
În vremea Lui, Iuda va fi mîntuit, şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i -L vor da: ,Domnul, Neprihănirea noastră!``
Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor, pe cari Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau, şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvîntul Tău.
şi care este faţă de noi, credincioşii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui,