După ce a asfinţit soarele, s'a făcut un întunerec adînc; şi iată că a ieşit un fum ca dintr'un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.
TSK
TSK · Exod 19:18
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.
Voi v'aţi apropiat şi aţi stătut la poalele muntelui. Muntele era aprins, şi flacările se ridicau pînă în inima cerului. Era întunerec, nori şi negură deasă.
Acestea sînt cuvintele pe cari le -a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă, şi le -a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le -a scris pe două table de piatră, şi mi le -a dat.
Munţii s'au clătinat înaintea Domnului, Sinaiul acela s'a clătinat Domnului, Dumnezeului lui Israel``.
Cînd şi -a isprăvit Solomon rugăciunea, s'a pogorît foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.
A plecat cerurile, şi S'a pogorît: un nor gros era supt picioarele Lui.
Ai dat o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule, şi ai întărit moştenirea Ta, sleită de puteri.
Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.
munţii au sărit ca nişte berbeci, şi dealurile ca nişte miei.
Pleacă cerurile, Doamne, şi pogoară-Te! Atinge munţii, ca să fumege!
Mă uit la munţi, şi iată că sînt zguduiţi; şi toate dealurile se clatină!
Se opreşte, şi măsoară pămîntul cu ochiul; priveşte, şi face pe neamuri să tremure; munţii cei vecinici se sfărîmă, dealurile cele vechi se pleacă; El umblă pe cărări vecinice.
Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pămînt, foamete şi ciumi.
Voi nu v'aţi apropiat de un munte care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întunerec, nici de furtună,
Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pămîntul, cu tot ce este pe el, va arde.