TSK

TSK · Geneza 1:26

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Domnul Dumnezeu a zis: ,,Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să -l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.``

S'apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pămînt, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pămînt şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mînile voastre!

Haidem! să Ne pogorîm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora.``

Iov 35:10 TSK

dar niciunul nu zice: ,Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu, care ne insuflă cîntări de veselie noaptea,

îmi zic: ,,Ce este omul, ca să Te gîndeşti la el? Şi fiul omului, ca să -l bagi în seamă?

Să ştiţi că Domnul este Dumnezeu! El ne -a făcut, ai Lui sîntem: noi sîntem poporul Lui şi turma păşunei Lui.

Să se bucure Israel de Cel ce l -a făcut, să se veselească fiii Sionului de Împăratul lor!

Dar, Doamne, Tu eşti Tatăl nostru; noi sîntem lutul, şi Tu olarul, care ne-ai întocmit: sîntem cu toţii lucrarea mînilor Tale.

Ioan 5:17 TSK

Dar Isus le -a răspuns: ,,Tatăl Meu lucrează pînă acum; şi Eu de asemenea lucrez.``

Căci în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa, după cum au zis şi unii din poeţii voştri: ,Sîntem din neamul lui...`

Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într'o oglindă, slava Domnului, şi sîntem schimbaţi în acelaş chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.

şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.

şi v'aţi îmbrăcat cu omul cel nou, care se înoieşte spre cunoştinţă, după chipul Celui ce l -a făcut.

Iacob 3:7 TSK

Toate soiurile de fiare, de păsări, de tîrîtoare, de vieţuitoare de mare se îmblînzesc, şi au fost îmblînzite de neamul omenesc,

(Căci trei sînt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt, şi aceşti trei una sînt.)