Şi-au zidit şi ei înălţimi cu stîlpi închinaţi idolilor şi Astartee pe orice deal înalt şi supt orice copac verde.
TSK
TSK · Osea 10:1
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Ce aş mai fi putut face viei Mele, şi nu i-am făcut? Pentruce a făcut ea struguri sălbatici, cînd Eu mă aşteptam să facă struguri buni?
Unde sînt dumnezeii tăi, pe cari ţi i-ai făcut? Să se scoale ei, dacă pot să te scape în vremea nenorocirii! Căci cîte cetăţi ai, atîţia dumnezei ai, Iuda!`
Căci Domnul oştirilor, care te -a sădit, cheamă nenorocirea peste tine, din pricina răutăţii casei lui Israel şi a casei lui Iuda, pe care au făcut -o ca să Mă mînie, aducînd tămîie lui Baal.``
N'a cunoscut că Eu îi dădeam grîul, mustul şi untdelemnul, şi au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i -l dădeam.
Au pus împăraţi fără porunca Mea, şi căpetenii fără ştirea Mea; au făcut idoli din argintul şi aurul lor: deaceea vor fi nimiciţi.
Şi Efraim zice: ,,Cu adevărat, m'am îmbogăţit, am făcut avere; şi în toată munca mea nu mi s-ar putea găsi nici o nelegiuire care să fie un păcat.``
Şi acum ei păcătuiesc într'una, îşi fac chipuri turnate din argintul lor, idoli născociţi de ei, lucrare făcută de meşteri. Acestora le vorbesc ei, şi jertfind oameni, sărută viţei!
Căci Domnul aşează iarăş slava lui Iacov şi o face iarăş ca slava de odinioară a lui Israel, pentru că i-au jăfuit jăfuitorii şi le-au stricat butucii de vie...
Eu sînt adevărata viţă, şi Tatăl Meu este vierul.
Aşa că, de acum încolo, nu mai cunoaştem pe nimeni în felul lumii; şi chiar dacă am cunoscut pe Hristos în felul lumii, totuş acum nu -L mai cunoaştem în felul acesta.