El s'a uitat, şi la căpătîiul lui era o turtă coaptă pe nişte pietre încălzite şi un ulcior cu apă. A mîncat şi a băut, apoi s'a culcat din nou.
TSK
TSK · Isaia 33:16
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
El îmi face picioarele ca ale cerboaicelor, şi mă aşează pe înălţimile mele
Puii de leu duc lipsă, şi li -i foame, dar cei ce caută pe Domnul nu duc lipsă de nici un bine.
Pe Dumnezeu se întemeiază ajutorul şi slava mea; în Dumnezeu este stînca puterii mele, locul meu de adăpost.
Celce stă supt ocrotirea Celui Prea Înalt, şi se odihneşte la umbra Celui Atoputernic,
dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
dar cel ce m'ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit şi fără să se teamă de vreun rău.
Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.
Domnul vă va da pîne în necaz, şi apă în strîmtorare. Învăţătorii tăi nu se vor mai ascunde, ci ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi.
Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu -i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi -i va duce la izvoare de ape.
Să nu căutaţi ce veţi mînca sau ce veţi bea, şi nu vă frămîntaţi mintea.