Tu ai întemeiat în vechime pămîntul, şi cerurile sînt lucrarea mînilor Tale.
TSK
TSK · Isaia 34:4
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Pentru aceasta voi clătina cerurile, şi pămîntul se va zgudui din temelia lui, de mînia Domnului oştirilor, în ziua mîniei Lui aprinse.
,,Mă uit la pămînt, şi iată că este pustiu şi gol; mă uit la ceruri, şi lumina lor a pierit!
Voi face să se vadă semne în ceruri şi pe pămînt: sînge, foc, şi stîlpi de fum;
Îndată după acele zile de necaz, ,soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei, stelele vor cădea din cer, şi puterile cerurilor vor fi clătinate.`
Dar, în zilele acelea, după necazul acesta, soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei,
Iar cerurile şi pămîntul de acum sînt păzite şi păstrate, prin acelaş Cuvînt, pentru focul din ziua de judecată şi de peire a oamenilor nelegiuiţi.
Al patrulea înger a sunat din trîmbiţă. Şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, pentruca a treia parte din ele să fie întunecată, ziua să-şi piardă a treia parte din lumina ei, şi noaptea de asemenea.