TSK

TSK · Ioel 2:17

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj
Exod 34:9 TSK

El a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţînat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre, şi ia-ne în stăpînirea Ta!``

M'am uitat, şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curînd dela calea pe care v'o arătase Domnul.

Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească, Şi să zică: ,Mînă noastră cea puternică, Şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri`.

Pridvorul dinaintea templului casei avea o lungime de douăzeci de coţi, în lăţimea casei, şi zece coţi lărgime în faţa casei.

vă voi smulge din ţara Mea, pe care v'am dat -o, voi lepăda dela Mine casa aceasta, pe care am închinat -o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele.

Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pămîntul pe care l-ai dat părinţilor noştri, pentruca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!

Mi-aduc aminte, şi-mi vărs tot focul inimii în mine, cînd mă gîndesc cum mergeam înconjurat de mulţime, şi cum înaintam în fruntea ei spre Casa lui Dumnezeu, în mijlocul strigătelor de bucurie şi mulţămire ale unei mulţimi în sărbătoare.

Pentruce te mîhneşti, suflete, şi gemi înlăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda; El este mîntuirea mea şi Dumnezeul meu.

Pînă cînd, Dumnezeule, va batjocori asupritorul, şi va nesocoti vrăjmaşul fără curmare Numele Tău?

Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de rîsul celor ce ne înconjoară.

Toţi trecătorii îl jăfuiesc, şi a ajuns de batjocura vecinilor lui.

Pentruce că zică neamurile: ,,Unde este Dumnezeul lor?``

Pentruce, Doamne, ne laşi să rătăcim dela căile Tale, şi ne împietreşti inima ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te, din dragoste pentru robii Tăi, pentru seminţiile moştenirii Tale!

Şi m'a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit.

de aceea, munţi ai lui Israel, ascultaţi Cuvîntul Domnului Dumnezeu! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu munţilor şi dealurilor, rîurilor şi văilor, dărîmăturilor pustii şi cetăţilor părăsite, cari au ajuns de prada şi de rîsul celorlalte neamuri din prejur;

Osea 14:2 TSK

Aduceţi cu voi cuvinte de căinţă, şi întoarceţi-vă la Domnul. Spuneţi -I: ,,Iartă toate nelegiuirile, primeşte-ne cu bunăvoinţă, şi Îţi vom aduce, în loc de tauri, lauda buzelor noastre.

Ioel 1:13 TSK

Încingeţi-vă, preoţi, şi plîngeţi! Bociţi-vă, slujitori ai altarului; veniţi şi petreceţi noaptea îmbrăcaţi cu saci, slujitori ai Dumnezeului meu! Căci au încetat darurile de mîncare şi jertfele de băutură din Casa Dumnezeului vostru.

Amos 7:5 TSK

Eu am zis: ,,Doamne Dumnezeule, opreşte! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este aşa de slab!``

Şi acum, vă rog, rugaţi-vă lui Dumnezeu să aibă milă de noi! Vă va primi El cu bunăvoinţă, cînd mînile voastre fac astfel de lucruri? zice Domnul oştirilor.

S'a încrezut în Dumnezeu: să -l scape acum Dumnezeu, dacă -L iubeşte. Căci a zis: ,Eu sînt Fiul lui Dumnezeu!``