Dar între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi, să fie slujitorul vostru;
TSK
TSK · Ioan 13:14
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
În toate privinţele v'am dat o pildă, şi v'am arătat că, lucrînd astfel, trebuie să ajutaţi pe cei slabi, şi să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuş a zis: ,Este mai ferice să dai decît să primeşti.``
Aveţi aceleaşi simţiminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte, ci rămîneţi la cele smerite. Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi.
De aceea, dacă o mîncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mînca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască.
Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, s'a făcut sărac pentru voi, pentruca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.
Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pămîntească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.
faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gînd.
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvîrşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care -I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Tot aşa şi voi, tinerilor, fiţi supuşi celor bătrîni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie. Căci, Dumnezeu stă împotriva celor mîndri, dar celor smeriţi le dă har."