Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămîii voastre.
TSK
TSK · Plângeri 2:7
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
A ars Casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele Ierusalimului; a pus foc tuturor caselor cari aveau vreo însemnătate oarecare.
El va face dreptate nenorociţilor poporului, va scăpa pe copiii săracului, şi va zdrobi pe asupritor.
Protivnicii Tăi au mugit în mijlocul Templului Tău; şi-au pus semnele lor drept semne.
Nu Te mînia prea mult, Doamne, şi nu-Ţi aduce aminte în veci de nelegiuire! Priveşte dar, spre noi, căci toţi sîntem poporul Tău.
Mă uit, şi iată, Carmelul este un pustiu; şi toate cetăţile sale sînt nimicite înaintea Domnului, şi înaintea mîniei Lui aprinse!``
,,Duceţi-vă dar la locul care-Mi fusese închinat la Silo, unde pusesem să locuiască odinioară Numele Meu, şi vedeţi ce i-am făcut, din pricina răutăţii poporului Meu Israel!
,,Mica din Moreşet proorocea pe vremea lui Ezechia, împăratul lui Iuda, şi spunea întregului popor al lui Iuda: ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: ,Sionul va fi arat ca un ogor, Ierusalimul va ajunge un morman de pietre, şi muntele Casei Domnului o înălţime acoperită cu păduri.`
,Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe cari nu le cunoşti.
El a ars casa Domnului, casa împăratului, şi toate casele casele Ierusalimului; a dat foc tuturor caselor mai mari.
Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i -a dărîmat toate palatele, i -a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.
Voi aduce popoarele cele mai rele, ca să pună mîna pe casele lor; voi pune capăt mîndriei celor puternici, şi sfintele lor locaşuri vor fi pîngărite.
de aceea, voi trimete foc în Iuda, şi va mistui palatele Ierusalimului.``
Dar Isus le -a zis: ,,Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămînea aici piatră pe piatră, care să nu fie dărîmată.``