TSK

TSK · Levitic 21:15

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

ca nu cumva să iei din fetele lor neveste fiilor tăi, şi astfel, fetele lor, curvind înaintea dumnezeilor lor, să tîrască şi pe fiii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor.

Voi, să vă sfinţiţi, şi să fiţi sfinţi, căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

ei vor face să apese astfel asupra lor păcatul de care s'ar face vinovaţi mîncînd din lucrurile sfinte: căci Eu sînt Domnul, care îi sfinţesc.``

Ezra 9:2 TSK

Căci şi-au luat neveste din fetele lor pentru ei şi pentru fiii lor, şi au amestecat neamul sfînt cu popoarele ţărilor acestora. Şi căpeteniile şi dregătorii au fost cei dintîi cari au săvîrşit păcatul acesta.``

Adu-Ţi aminte de ei, Dumnezeule, căci au spurcat preoţia şi legămîntul încheiat de preoţi şi Leviţi.

Nu ne -a dat Unul singur Dumnezeu suflarea de viaţă şi ne -a păstrat -o? Şi ce cere acel Unul singur? Sămînţă dumnezeiască! Luaţi seama dar în mintea voastră, şi niciunul să nu fie necredincios nevestei din tinereţa lui!

Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altmintrelea, copiii voştri ar fi necuraţi, pe cînd acum sînt sfinţi.