Mă sfîşie şi mă urmăreşte în mînia Lui, scrîşneşte din dinţi împotriva mea, mă loveşte şi mă străpunge cu privirea Lui.
TSK
TSK · Luca 22:63
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Dar eu sînt vierme, nu om, am ajuns de ocara oamenilor şi dispreţuit de popor.
Dar cînd mă clatin eu, ei se bucură şi se strîng; se strîng fără ştirea mea, ca să mă batjocorească, şi mă sfîşie neîncetat.
Căci pentru Tine port eu ocara, şi îmi acopere faţa ruşinea.
Mi-am dat spatele înaintea celor ce Mă loveau, şi obrajii înaintea celor ce-Mi smulgeau barba; nu Mi-am ascuns faţa de ocări şi de scuipări.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obicinuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa dela El, şi noi nu L-am băgat în seamă.
Preoţii cei mai de seamă, bătrînii şi tot Soborul căutau vre -o mărturie mincinoasă împotriva lui Isus, ca să -L poată omorî.
Trecătorii îşi băteau joc de El, dădeau din cap,
Ostaşii au adus pe Isus în curte, adică în palat, şi au adunat toată ceata ostaşilor.
La auzul acestor cuvinte, unul din aprozii, cari stăteau acolo, a dat o palmă lui Isus, şi a zis: ,,Aşa răspunzi marelui preot?``
Cînd era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, cînd era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător.