S'au întors dela iscodirea ţării după patruzeci de zile împlinite,
TSK
TSK · Numeri 14:34
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Domnul S'a aprins de mînie împotriva lui Israel, şi i -a făcut să rătăcească în pustie timp de patruzeci de ani, pînă la stingerea întregului leat de oameni care făcuseră rău înaintea Domnului.
Acum iată că Domnul m'a ţinut în viaţă, cum a spus. Sînt patruzeci şi cinci de ani decînd vorbea Domnul astfel lui Moise, cînd umbla Israel prin pustie; şi acum iată că azi sînt în vîrstă de optzeci şi cinci de ani.
,,Binecuvîntat să fie Domnul, care a dat odihnă poporului Său Israel, după toate făgăduinţele Lui! Din toate bunele cuvinte pe cari le rostise prin robul Său Moise, niciunul n'a rămas neîmplinit.
Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu; ca o povară grea, sînt prea grele pentru mine.
Patruzeci de ani M'am scîrbit de neamul acesta, şi am zis: ,,Este un popor cu inima rătăcită; ei nu cunosc căile Mele.``
Tot aşa însă, deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că -l voi zidi sau că -l voi sădi.
După ce vei isprăvi aceste zile, culcă-te a doua oară pe coasta dreaptă, şi poartă nelegiuirea casei lui Iuda patru zeci de zile; îţi pun cîte o zi pentru fiecare an.
Deaceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ,,Pentrucă M'ai uitat, pentrucă M-ai aruncat la spate-ţi, poartă-ţi şi tu acum pedeapsa nelegiuirilor şi curviilor tale.``
Chiar dacă îşi vor creşte copiii, îi voi lipsi de ei înainte ca să ajungă oameni mari; şi vai de ei, cînd Îmi voi întoarce privirile dela ei!
Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea tîrziu.