TSK

TSK · Numeri 28:6

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Iată ce să jertfeşti pe altar: doi miei de un an, în fiecare zi, necurmat.

,,Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi, şi zi: ,,Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.

Iată, eu înalţ o casă Numelui Domnului, Dumnezeului meu, ca să I -o închin Lui, să ard înaintea Lui tămîie mirositoare, să aduc necurmat în ea pînile pentru punerea înainte, şi să aduc arderile de tot de dimineaţă şi de seară, în zilele de Sabat, de lună nouă, şi de sărbătoare ale Domnului, Dumnezeului nostru, după o lege vecinică pentru Israel.

Ezra 3:4 TSK

Au prăznuit sărbătoarea corturilor, cum este scris, şi au adus zi de zi arderi de tot, după numărul poruncit pentru fiecare zi.

Vei mai adăuga la el ca dar de mîncare, în fiecare dimineaţă, a şasea parte dintr'o efă, şi a treia parte dintr'un hin de untdelemn, pentru stropirea floarei de făină. Acesta este darul de mîncare de adus Domnului; aceasta este o lege vecinică, pentru totdeauna!