Atunci Dumnezeu a rostit toate aceste cuvinte, şi a zis:
TSK
TSK · Psalmi 147:19
Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.
Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe cari vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentruca să trăiţi, şi să intraţi în stăpînirea ţării pe care v'o dă Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri.
Şi Domnul v'a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, dar n'aţi văzut nici un chip, ci aţi auzit doar un glas.
Acestea sînt cuvintele pe cari le -a rostit Domnul cu glas tare pe munte, din mijlocul focului din nori şi din negură deasă, şi le -a spus la toată adunarea voastră, fără să adauge ceva. Le -a scris pe două table de piatră, şi mi le -a dat.
Iată poruncile, legile şi rînduielile pe cari a poruncit Domnul, Dumnezeul vostru, să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpînire;
Moise ne -a dat legea, Moştenirea adunării lui Iacov.
(Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu instrumente cu coarde. Un psalm al lui Asaf. O cîntare.) Dumnezeu este cunoscut în Iuda, mare este Numele Lui în Israel.
El Şi -a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel.
Chiar dacă -i scriu toate poruncile Legii Mele, totuş ele sînt privite ca ceva străin.
Oricum, sînt mari. Şi mai întîi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, cari pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mîntuire, prin credinţa în Hristos Isus.