TSK

TSK · Apocalipsa 16:21

Treasury of Scripture Knowledge references in Cornilescu.

Înapoi la pasaj

Pe cînd fugeau ei dinaintea lui Israel, şi se pogorau din Bet-Horon, Domnul a făcut să cadă din cer peste ei nişte pietre mari pînă la Azeca, şi au perit; cei ce au murit de pietrele grindinei au fost mai mulţi decît cei ucişi cu sabia de copiii lui Israel.

El va pribegi prin ţară, apăsat şi flămînd, şi, cînd îi va fi foame, se va mînia, şi va huli pe Împăratul şi Dumnezeul lui, apoi fie că va ridica ochii în sus,

De aceea, spune celor ce -l acopăr cu ipsos că se va prăbuşi, va veni o ploaie cu vifor, pietrele de grindină vor cădea, şi se va deslănţui furtuna.

Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toţi munţii Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său.

Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s'a văzut chivotul legămîntului Său, în Templul Său. Şi au fost fulgere, glasuri, tunete, un cutremur de pămînt, şi o grindină mare.

Şi au hulit pe Dumnezeul cerului, din pricina durerilor lor şi din pricina rănilor lor rele, şi nu s'au pocăit de faptele lor.