TSK

TSK · 2 Samuel 17:8

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.

العودة إلى المقطع

Unul din slujitori a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am văzut pe un fiu al lui Isai, Betleemitul, care ştie să cînte; el este şi un om tare şi voinic, un războinic, vorbeşte bine, este frumos la chip, şi Domnul este cu el.``

Astfel, cu o praştie şi cu o piatră, David a fost mai tare decît Filisteanul; l -a trîntit la pămînt şi l -a omorît, fără să aibă sabie în mînă.

Toţi slujitorii lui, toţi Cheretiţii şi toţi Peletiţii, au trecut alături de el; şi toţi Gatiţii, în număr de şase sute de oameni, veniţi din Gat după el, au trecut înaintea împăratului.

Iată numele vitejilor cari erau în slujba lui David. Ioşeb-Basşebet, Tahchemonitul, unul din fruntaşii căpeteniilor. El şi -a învîrtit suliţa peste opt sute de oameni, pe cari i -a omorît dintr'o dată.

Abişai, fratele lui Ioab, fiul Ţeruiei, era căpetenia celor trei. El şi -a învîrtit suliţa peste trei sute de oameni, şi i -a omorît, şi a fost vestit între cei trei.

El s'a întors să -i privească, şi i -a blestemat în Numele Domnului. Atunci au ieşit doi urşi din pădure, şi au sfîşiat patruzeci şi doi din aceşti copii.

Mai bine să întîlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decît un nebun în timpul nebuniei lui. -

Şi, iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într'o rînă; avea trei coaste în gură între dinţi; şi i s'a zis: ,,Scoală-te, şi mănîncă multă carne!``

Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci!