Frumoasă înalţime, bucuria întregului pămînt, este muntele Sionului; în partea de miazănoapte este cetatea Marelui Împărat.
TSK
TSK · Daniel 8:9
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Cornilescu.
Eu ziceam: ,Cum să te pun printre copiii Mei, şi să-ţi dau o ţară plăcută, o moştenire, podoabă între podoabele neamurilor? Mă gîndeam că Mă vei chema: ,Tată!` Şi nu te vei mai abate dela Mine.
Chiar şi în pustie Mi-am ridicat mîna spre ei şi le-am jurat că nu -i voi duce în ţara pe care le -o hotărîsem, ţară în care curge lapte şi miere, cea mai frumoasă din toate ţările;
şi asupra celor zece coarne pe cari le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise, şi înaintea căruia căzuseră trei; asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură, care vorbea cu trufie, şi avea o înfăţişare mai mare decît celelalte coarne.
El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Prea Înalt, va asupri pe sfinţii Celui Prea Înalt, şi se va încumeta să schimbe vremile şi legea; şi sfinţii vor fi daţi în mînile lui timp... de o vreme, două vremi, şi o jumătate de vreme.
Cel ce va merge împotriva lui va face ce va voi, şi nimeni nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvîrşire tot ce -i va cădea în mînă.
Apoi, va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mînia lui, împotriva împăratului dela miazăzi. Şi împăratul dela miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică; dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui.