TSK · Iov 7:6

La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?

Da, mă va ucide: n'am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.

Căci numărul anilor mei se apropie de sfîrşit, şi mă voi duce pe o cărare de unde nu mă voi mai întoarce.

Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

Îi mături, ca un vis: dimineaţa, sînt ca iarba, care încolţeşte iarăş:

Omul! zilele lui sînt ca iarba, şi înfloreşte ca floarea de pe cîmp.

Cel rău este doborît de răutatea lui, dar cel neprihănit chiar şi la moarte trage nădejde. -

Am strigat pînă dimineaţa; ca un leu, îmi zdrobise toate oasele! Pînă deseară îmi vei pune capăt.

Nu te lăsa cu picioarele goale, nu-ţi usca gîtlejul de sete! Dar tu zici: ,Degeaba, nu! Căci iubesc dumnezeii străini, şi vreau să merg după ei.`

Răsare soarele cu căldura lui arzătoare, şi usucă iarba: floarea ei cade jos, şi frumuseţea înfăţişării ei piere: aşa se va vesteji bogatul în umbletele lui.

De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos.