Un taur tânăr, un berbec, un miel de un an, ca ofrandă arsă;
TSK
TSK · 1 Petru 3:18
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și după șaizeci și două de săptămâni Mesia va fi stârpit, dar nu pentru el însuși; și poporul prințului care va veni va distruge cetatea și sanctuarul; și sfârșitul lor [va fi ]cu un potop și până la sfârșitul războiului, pustiiri sunt hotărâte.
Pe când el era așezat pe scaunul de judecată, soția sa a trimis la el, spunând: Să nu ai nimic a face cu acel om drept; fiindcă azi am suferit multe în vis din cauza lui.
Dar voi l-ați negat pe Cel Sfânt și Drept și ați dorit să vă fie dat un ucigaș;
Și făcut cunoscut [ca] Fiu al lui Dumnezeu cu putere, conform duhului sfințeniei, prin învierea dintre morți;
Prin care de asemenea avem acces prin credință la acest har, în care stăm și ne bucurăm în speranța gloriei lui Dumnezeu.
Fiindcă ce nu putea face legea, întrucât era slabă prin carne, Dumnezeu, trimițând pe propriul său Fiu în asemănarea cărnii păcătoase și pentru păcat, a condamnat păcatul în carne;
Nu că domnim peste credința voastră, ci suntem ajutoare la bucuria voastră, fiindcă voi prin credință stați în picioare.
Fiindcă deși a fost crucificat prin slăbiciune, totuși trăiește prin puterea lui Dumnezeu. Fiindcă și noi suntem slabi în el, dar vom trăi cu el prin puterea lui Dumnezeu față de voi.
Cristos ne-a răscumpărat din blestemul legii, făcându-se blestem pentru noi; fiindcă este scris: Blestemat [este] oricine atârnă pe lemn,
Și voi, care ați fost odinioară înstrăinați și dușmani în mintea [voastră] prin fapte stricate, totuși acum [el v-]a împăcat,
Fiindcă atunci trebuia să sufere de [mai] multe ori de la întemeierea lumii; dar acum, la sfârșitul lumii, el s-a arătat o [singură] dată pentru desființarea păcatului prin însuși sacrificiul lui.
Ați condamnat [și] ați ucis pe cel drept; el nu vi se opune.
Întrucât Cristos a suferit pentru noi în carne, înarmați-vă și voi cu aceeași minte, pentru că cel ce a suferit în carne a încetat cu păcatul,
Dacă ne mărturisim păcatele, [el] este credincios și drept să [ne] ierte păcatele și să ne curețe de toată nedreptatea.