TSK

TSK · Faptele Apostolilor 2:40

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Și Moise a spus: Prin aceasta veți cunoaște că DOMNUL m-a trimis să fac toate aceste lucrări, pentru că nu [le-am făcut] din mintea mea.

Părăsește pe nebuni și vei trăi; și mergi pe calea înțelegerii.

Pui de vipere, cum puteți spune lucruri bune, fiind răi? Fiindcă din abundența inimii vorbește gura.

Atunci Isus a răspuns și[ ]a zis: O, generație fără credință și perversă, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda? Aduceți-l aici la mine.

De aceea oricine se va rușina de mine și de cuvintele mele în această generație adulteră și păcătoasă, de acela și Fiul omului se va rușina când va veni în gloria Tatălui său cu îngerii sfinți.

Și sunt de asemenea multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, presupun că nici chiar lumea însăși nu ar putea cuprinde cărțile ce ar fi scrise. Amin!

Și Iuda și Sila, fiind și ei profeți, îndemnau pe frați cu multe cuvinte și [îi] întăreau.

Și în fereastră a șezut un tânăr, unul numit Eutih, fiind cufundat într-un somn adânc; și pe când Pavel predica îndelung, s-a adâncit în somn și a căzut jos de la al treilea etaj și a fost ridicat mort.

Adeverind deopotrivă iudeilor și grecilor, pocăință față de Dumnezeu și credință față de Domnul nostru Isus Cristos.

¶ Iar după ce au stabilit pentru el o zi, au venit mulți la el în locuința [lui]; cărora le explica și adeverea împărăția lui Dumnezeu, convingându-i în legătură cu Isus, deopotrivă din legea lui Moise și [din] profeți, de dimineața până seara.

De aceea ieșiți din mijlocul lor și fiți separați, spune Domnul, și nu atingeți [ce] [este] necurat; și vă voi primi.

¶ De aceea spun aceasta și aduc mărturie în Domnul, ca voi de acum înainte să nu umblați cum umblă celelalte neamuri, în deșertăciunea minții lor,

După cum știți cum v-am îndemnat și mângâiat și am adus mărturie fiecăruia dintre voi, ca un tată copiilor lui,

Luați seama, fraților, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă rea a necredinței, pentru a se îndepărta de Dumnezeul cel viu.

¶ Prin Silvan, un frate credincios vouă, precum socotesc, v-am scris pe scurt, îndemnând și adeverind că acesta este adevăratul har al lui Dumnezeu în care stați în picioare.

¶ Și am auzit altă voce din cer, spunând: Ieșiți din ea, poporul meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu primiți din plăgile ei.