Pentru că DOMNUL Dumnezeul vostru [este] Dumnezeul dumnezeilor şi DOMNUL domnilor, un Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu părtineşte după înfăţişare, nici nu ia răsplată,
TSK
TSK · Daniel 11:36
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
¶ Dar el [ține] de una și cine îl poate întoarce? Și [ce] dorește sufletul său, chiar [aceea ]face.
Aduceți mulțumiri Dumnezeului dumnezeilor, că a lui milă [dăinuiește] pentru totdeauna.
¶ Vai Asirianule, nuiaua mâniei mele şi toiagul din mâna lor este indignarea mea.
Căci încă foarte puţin timp şi indignarea va înceta; şi mânia mea [va înceta] în nimicirea lor.
Eu mă voi înălţa deasupra înălţimilor norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.
Căci Tofetul [este ]rânduit din vechime; da, pentru împărat este pregătit; el [l]-a făcut[ ]adânc [şi ]larg; grămada lui [este ]foc şi mult lemn; suflarea DOMNULUI o aprinde ca un râu de pucioasă.
Şi ai mers la împărat cu untdelemn şi ai înmulţit miresmele tale şi ai trimis mesagerii tăi departe şi [te]-ai înjosit chiar până la iad.
Astfel, cu gura voastră v-ați fălit împotriva mea și v-ați înmulțit cuvintele împotriva mea; eu [le-]am auzit.
Și toți locuitorii pământului [sunt ]considerați ca nimic; și el face conform voii lui în oștirea cerului și [printre ]locuitorii pământului; și nimeni nu poate opri mâna lui, sau să îi spună: Ce faci?
Și despre cele zece coarne care [erau ]în capul ei și [despre ]celălalt care ieșise și înaintea căruia trei au căzut; chiar [despre] acel corn care avea ochi și o gură ce vorbea lucruri mari, a cărui privire [era ]mai tare decât a tovarășilor săi.
Da, s-a preamărit chiar până la prințul oștirii și prin el [sacrificiul ]zilnic a fost luat și locul sanctuarului său a fost dărâmat.
Și puterea lui va fi mare, dar nu prin propria lui putere; și va distruge [în chip] uimitor; și va prospera și va lucra și va nimici poporul cel puternic și sfânt.
Și el va confirma legământul cu mulți pentru o săptămână; și în mijlocul săptămânii el va face ca sacrificiul și ofranda să înceteze și din cauza împrăștierii urâciunilor [îl] va pustii, chiar până la mistuire și ce s-a hotărât se va turna peste cel pustiit.
Dar cel ce vine împotriva lui va face conform propriei voințe și nimeni nu va sta în picioare înaintea lui, iar el va sta în țara glorioasă, care prin mâna lui va fi mistuită.
Și din timpul [în] [care sacrificiul ]zilnic va fi oprit și se va ridica urâciunea care pustiește, [vor fi] o mie două sute și nouăzeci de zile.
Eu nu pot face nimic de la mine însumi; cum aud judec, și judecata mea este dreaptă pentru că nu caut voia mea, ci voia Tatălui, care m-a trimis.
Pentru a face atâtea câte mâna ta și sfatul tău au hotărât înainte să fie făcute.
Ci în zilele vocii celui de al șaptelea înger, când va începe să trâmbițeze, va fi terminat misterul lui Dumnezeu, așa cum a făcut el cunoscut robilor săi, profeții.
Și femeii i-au fost date două aripi ale unei acvile mari, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde este hrănită pentru un timp și timpuri și jumătate a timpului, [ascunsă] de la fața șarpelui.
Și m-a purtat în duh într-o pustie; și am văzut o femeie așezată pe o fiară colorată stacojiu, plină de nume ale blasfemiei, având șapte capete și zece coarne.