TSK

TSK · Exod 32:1

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi Lot a ieşit şi a vorbit ginerilor săi, care erau căsătoriţi cu fiicele lui, şi a spus: Ridicaţi-vă, ieşiţi din acest loc, pentru că DOMNUL va distruge această cetate. Dar el părea înaintea ginerilor săi ca unul care batjocorea.

Dar el a refuzat şi a spus soţiei stăpânului său: Iată, pe stăpânul meu nu îl interesează ce [este ]cu mine în casă şi a încredinţat în mâna mea tot ce are;

Şi Iosif le-a spus: Ce faptă [este] aceasta pe care aţi făcut-o? Sau nu ştiţi că un astfel de om ca mine poate cu adevărat ghici?

Și i-au spus lui Moise: Pentru că nu [sunt] morminte în Egipt ne-ai luat tu pentru a muri în pustie? Pentru ce te-ai purtat astfel cu noi, pentru a ne scoate din Egipt?

Exod 20:3 TSK

Să nu ai alți dumnezei în afară de mine.

Și Moise a intrat în mijlocul norului și s-a urcat pe munte; și Moise a fost pe munte patruzeci de zile și patruzeci de nopți.

Și Moise a implorat pe DOMNUL Dumnezeul său și a spus: DOAMNE, de ce se încinge furia ta împotriva poporului tău, pe care l-ai scos din țara Egiptului cu mare putere și cu o mână tare?

Fiindcă mi-au spus: Fă-ne dumnezei, care să meargă înaintea noastră, căci [cât despre] acest Moise, bărbatul care ne-a scos din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat.

Și a spus: Prezența mea va merge [cu tine] și îți voi da odihnă.

Ascultă, Israele: Astăzi treci Iordanul, ca să intri să stăpâneşti naţiuni mai mari şi mai tari decât tine, cetăţi mari şi întărite până la cer,

Şi s-a întâmplat la sfârşitul celor patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, [că ]DOMNUL mi-a dat cele două table de piatră, [adică] tablele legământului.

Ridică-te, sfințește poporul și spune: Sfințiți-vă pentru mâine, fiindcă astfel spune DOMNUL Dumnezeul lui Israel: [Este] un lucru blestemat în mijlocul tău, Israele; nu vei putea să stai înaintea dușmanilor tăi, până nu veți scoate ce este blestemat din mijlocul vostru.

Şi printr-un profet, DOMNUL l-a scos pe Israel din Egipt şi printr-un profet a fost păstrat.

Dar să știți aceasta, că dacă ar fi știut stăpânul casei la ce oră ar veni hoțul, ar fi vegheat și nu ar fi permis să îi fie spartă casa.

Spunând lui Aaron: Fă-ne dumnezei să meargă înaintea noastră; [cât despre] acest Moise, care ne-a condus afară din țara Egiptului, nu știm ce i s-a întâmplat.

Mai mult, vedeți și auziți că nu numai în Efes, ci aproape în toată Asia, acest Pavel a convins și a abătut mulți oameni, spunând că [aceia ce sunt] făcuți de mâini nu sunt dumnezei,