TSK

TSK · Geneza 48:5

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi Iosif l-a numit pe întâiul născut, Manase: Pentru că Dumnezeu, [a spus el], m-a făcut să uit toată osteneala mea şi toată casa tatălui meu.

Şi lui Iosif în ţara Egiptului i s-au născut Manase şi Efraim, pe care Asenat, fiica lui Potifera, preot din On, i-a născut lui.

Din copiii lui Iosif, din Efraim: Elișama, fiul lui Amihud; din Manase: Gamaliel, fiul lui Pedahțur.

Fiii lui Iosif după familiile lor: Manase și Efraim.

Căci copiii lui Iosif erau două triburi: Manase și Efraim; de aceea nu au dat parte leviților în țară, în afară de cetăți de locuit și împrejurimile lor pentru turmele lor și pentru averea lor.

Și fiii lui Ruben, întâiul născut al lui Israel, (căci el [a fost ]întâiul născut; dar, pentru că pângărise patul tatălui său, dreptul său de naștere a fost dat fiilor lui Iosif, fiul lui Israel, iar genealogia nu trebuie socotită după dreptul de naștere.

Dar acum, astfel spune DOMNUL care te-a creat, Iacobe, şi cel care te-a format, Israele: Nu te teme, fiindcă te-am răscumpărat, [te-]am chemat pe nume, [eşti ]al meu.

¶ Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Aceasta [va fi] granița, în care veți moșteni țara conform cu cele douăsprezece triburi ale lui Israel; Iosif [va avea două ]părți.

Și vă voi fi Tată, și voi îmi veți fi fii și fiice, spune Domnul Cel Atotputernic.

Din tribul lui Așer, [au fost ]sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Neftali, [au fost] sigilați douăsprezece mii. Din tribul lui Manase, [au fost] sigilați douăsprezece mii.