Și am coborât să îi eliberez din mâna egiptenilor și să îi scot din acea țară într-o țară bună și largă, într-o țară în care curge lapte și miere; în locul canaaniților și al hitiților și al amoriților și al periziților și al hiviților și al iebusiților.
TSK
TSK · Isaia 64:1
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Și muntele Sinai fumega în întregime, din cauză că DOMNUL a coborât pe el în foc; și fumul lui se ridica asemenea fumului unui cuptor și întregul munte se cutremura grozav.
Atunci pământul s-a zguduit și s-a cutremurat, temeliile munților de asemenea s-au mișcat și s-au zguduit, pentru că s-a înfuriat.
Pământul s-a cutremurat și cerurile au picurat în prezența lui Dumnezeu, însuși Sinai [s-a clătinat] înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel.
Munții au săltat ca berbecii și colinele ca mieii.
DOAMNE pleacă-ți cerurile și coboară; atinge munții și vor fumega.
Și Domnul DUMNEZEUL oștirilor [este] cel care atinge țara și ea se va topi și toți cei ce locuiesc în ea vor jeli; și se va ridica în întregime ca un potop și se va îneca precum [prin ]potopul Egiptului.
Fiindcă, iată, DOMNUL iese din locul lui și va coborî și va călca în picioare înălțimile pământului.
O rugăciune a profetului Habacuc, un poem.
¶ Dar ziua Domnului va veni ca un hoț în noapte; în acea [zi] cerurile vor trece cu zgomot mare, iar elementele se vor topi cu căldură mare; de asemenea pământul și faptele care sunt pe el vor fi arse în întregime.