TSK · Iacob 1:26

De îți întorci duhul împotriva lui Dumnezeu și lași [astfel] de vorbe să iasă din gura ta?

Nu fiți ca un cal [sau] un catâr, fără înțelegere; a căror gură trebuie ținută cu zăbală și frâu, ca să nu se apropie de tine.

Mai marelui muzician, lui Iedutun, un psalm al lui David. Am spus: Voi lua seama la căile mele, ca să nu păcătuiesc cu limba mea, îmi voi ține gura cu un frâu, cât timp cel stricat este înaintea mea.

În mulțimea cuvintelor nu lipsește păcatul, dar cel ce își înfrânează buzele [este ]înțelept.

Un om va mânca [ce este] bun prin rodul gurii [sale], dar sufletul călcătorilor [de lege] [va] [mânca] violență.

Limba înțelepților folosește corect cunoașterea, dar gura proștilor revarsă nechibzuință.

Este o cale care i se pare dreaptă unui om, dar sfârșitul ei [sunt] căile morții.

El dorește cu lăcomie cât este ziua de lungă, dar cel drept dă și nu se zgârcește.

El se hrăneşte cu cenuşă, o inimă înşelată l-a abătut, încât nu îşi poate elibera sufletul, nici nu spune: Nu [este ]o minciună în dreapta mea?

Dar în zadar mi se închină, învățând [pe oameni ca] doctrine poruncile oamenilor.

De aceea luați seama cum auziți; fiindcă oricui are, i se va da; și oricui nu are, de la el se va lua chiar și ce i se pare că are.

Prin care și sunteți salvați, dacă rețineți aceste cuvinte predicate, dacă nu cumva ați crezut în zadar.

Dar de la aceștia, care considerați a fi ceva (orice ar fi fost [ei], pentru mine nu este nicio diferență; Dumnezeu nu are în vedere fața omului), fiindcă aceștia, care considerați [a fi] [ceva,] în discuții nu mi-au adăugat nimic.

În zadar ați suferit voi atât de multe? Dacă, într-adevăr, chiar [este] în zadar!

Să nu iasă din gura voastră niciun cuvânt stricat, ci [doar] ce este bun pentru folosul edificării, ca să dea har celor ce aud.

Vorbirea voastră să [fie] totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să știți cum ar trebui să răspundeți fiecărui om.

Fiți așadar înfăptuitori ai cuvântului și nu doar ascultători [ai lui], înșelându-vă pe voi înșivă.

Fiindcă toți ne poticnim în multe. Dacă cineva nu se poticnește în cuvânt, el [este] un om desăvârșit, în stare să [își ]înfrâneze, de asemenea, tot trupul.