Totuși, eu mi-am înălțat pe împăratul peste muntele meu sfânt al Sionului.
TSK
TSK · Ioan 1:49
مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.
Nu se va sfârşi mărirea domniei şi păcii [lui, ]peste tronul lui David şi peste împărăţia sa, pentru a o rândui şi a o întemeia cu judecată şi cu dreptate de acum înainte pentru totdeauna. Zelul DOMNULUI oştirilor va face aceasta.
Și spune-le: Astfel spune Domnul DUMNEZEU: Iată, voi lua pe copiii lui Israel dintre păgânii unde au mers și îi voi aduna din fiecare parte și îi voi aduce în propria lor țară;
După aceasta copiii lui Israel se vor întoarce şi vor căuta pe DOMNUL Dumnezeul lor şi pe David împăratul lor; şi se vor teme de DOMNUL şi de bunătatea lui în zilele de pe urmă.
DOMNUL a luat judecăţile tale, el a alungat pe duşmanul tău; împăratul lui Israel, DOMNUL [este] în mijlocul tău, nu vei mai vedea răul.
¶ Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului; strigă, fiică a Ierusalimului, iată, Împăratul tău vine la tine; el [este] drept şi având salvare; umil şi călărind pe o măgăriţă şi un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.
Atunci cei ce erau în corabie au venit și i s-au închinat, spunând: Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu.
¶ Și Isus a stat în picioare înaintea guvernatorului; și guvernatorul l-a întrebat, spunând: Ești tu Împăratul iudeilor? Și Isus i-a spus: Tu spui.
Spunând: Binecuvântat [fie] Împăratul care vine în numele Domnului; pace în cer și glorie în cele prea înalte.
Și eu am văzut și am adus mărturie că acesta este Fiul lui Dumnezeu.
Au luat ramuri de palmieri și au ieșit pentru a-l întâmpina, și strigau: Osana! Binecuvântat [este] Împăratul lui Israel ce vine în numele Domnului!
Iar Pilat a scris un titlu și l-a pus pe cruce. Și era scris: ISUS DIN NAZARET ÎMPĂRATUL IUDEILOR.