TSK

TSK · Luca 4:6

مراجع Treasury of Scripture Knowledge في Fidela.

العودة إلى المقطع

Şi Haman le-a spus despre gloria bogăţiilor lui şi de mulţimea copiilor săi şi toate [lucrurile] în care împăratul l-a promovat, şi cum l-a avansat deasupra prinţilor şi servitorilor împăratului.

DOMNUL oştirilor a hotărât aceasta, să întineze mândria întregii glorii [şi ]să aducă în dispreţ pe toţi cei demni de cinste ai pământului.

Acum este judecata acestei lumi; acum prințul acestei lumi va fi aruncat afară.

Și nu [este ]de mirare, fiindcă însuși Satan se preface într-un înger al luminii.

Pentru că toată făptura [este] ca iarba și toată gloria omului ca floarea ierbii. Iarba se ofilește și floarea ei cade,

Și a fost aruncat afară dragonul cel mare, acel șarpe bătrân, numit Diavolul și Satan, care înșală întreaga lume; a fost aruncat pe pământ și îngerii lui au fost aruncați cu el.

Și i-a fost dat să facă război cu sfinții și să îi învingă; și i-a fost dată putere peste toate rasele și limbile și națiunile.